Foto: Emil Badea / Intact Images Chiar aşa e! Şi nu-i trebuie mult să dea în clocot, însă Paula şi-a construit în timp răbdarea şi a învăţat să tacă, să nu-şi mai lase gura slobodă. Aşa spune ea! Întâlnirea noastră s-a produs în viteză într-o dimineaţă care îmi anunţa că va fi o întâlnire specială. Aşa simţeam, iar la genericul de final am înţeles de ce.

Caut emoţie. În gest, cuvânt şi atitudine. Iar Paula mi-a hrănit dependenţa cu vârf şi îndesat. A venit val-vârtej într-o pereche de jeanşi pe care i-a accesorizat cu tocuri înalte şi multe lanţuri. Părea o rock chick. E o rebelă, doar coafura o ţine ancorată în rândul mămicilor dedicate şi conştiincioase. După şedinţa de make-up, nesatisfăcătoare, Paula a luat taurul de coarne, a renunţat la mâinile stilistei, şi a apelat la priceperea propiilor mâini în care are încredere absolută. Chiar şi atunci când freacă podelele, bucătăria sau baia.

Paula are ca model propria mamă, o moldoveancă ce poate spune că a trecut prin foc şi sabie când bărbatul ei s-a apucat de băut şi a sfârşit alcoolic. Au fost vremuri în care Paula a refuzat să-şi mai vadă tatăl. Nu mai putea să-l vadă în ochi pentru că nu mai suporta scandalurile de acasă. O tensiune care o urmăreşte şi astăzi şi când simte că e pe care să erupă, pleacă, se izolează de conflict, pentru că trauma a fost prea mare. Paula nu îşi ceartă niciodată copilul şi spune că n-o să ridice palma niciodată la fiica sa. Am simţit că îi e dor de tatăl ei, cel care a fost până să îşi piardă serviciul, pentru că momentul dezechilibrului atunci s-a produs.

Paula încă nu s-a împăcat cu dispariţia lui, ştie că e o problemă nerezolvată, neterminată. Am simţit că ea, fiica, trăieşte cu sentimentul vinovăţiei că l-a abandonat şi atunci când se întoarce în trecut, în momentul final al tatălui ei, vrea să aducă de acolo răspunsuri. Cu toată durerea, Paula nu şi-a abando