Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a declarat că există "o ruptură" în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care poate să aibă efecte negative asupra activităţii CNA, acesta spunându-i preşedintelui Consiliului, Laura Georgescu, că nu îi mai este prieten.
Deputatul PNL Gigel Ştirbu a făcut aceste afirmaţii în contextul în care Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor a audiat-o, miercuri, pe Laura Georgescu, preşedintele CNA.
Laura Georgescu a fost audiată cu privire la mai multe sesizări pe care Comisia le-a primit de la reprezentanţii televiziunilor Realitatea TV, Antena 3 şi DD TV.
La audieri au participat, pe lângă preşedintele CNA, Laura Georgescu, şi mai mulţi membri ai Consiliului, respectiv Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Lorand Turos şi Valentin Jucan. Însă la audieri nu au fost prezenţi Viorel-Vasile Buda (vicepreşedintele CNA) şi nici Radu Călin Cristea, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Christian Mititelu şi Florin Gabrea, membri ai Consiliului.
La începutul audierilor, Gigel Ştirbu a întrebat-o pe Laura Georgescu de ce nu au venit toţi membrii Consiliului la întâlnirea cu deputaţii din Comisia de Cultură, Georgescu răspunzând că doi sunt în incapacitatea fizică de a fi prezenţi, iar restul sunt pe drum către Parlament.
"Am vorbit acum cu doi membri ai CNA şi unul dintre ei, domnul Buda Viorel, mi-a spus că i-aţi comunicat că doriţi să veniţi singură (...) Iar domnul Radu Călin Cristea mi-a spus că habar nu avea de această audiere (...) Doamna Georgescu, din acest moment, eu vă spun că nu vă mai sunt prieten (...) Cineva minte (...) Mie mi se pare extrem de grav ce s-a întâmplat astăzi", i-a spus Gigel Ştirbu Laurei Georgescu, la finalul audierilor.
De asemenea, Gigel Ştirbu i-a cerut Laurei Georgescu să elaboreze un raport în care să cuprindă toate aspectele semnalate î