Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De miercuri vom circula pe „autostrada” dintre Stupini şi Ghimbav

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 3 decembrie 2013 ·

Tronsonul de 6,3 km va fi deschis traficului, după ora 11.00, când se va face recepţia finală a lucrărilor la această şosea, cu o întârziere de câteva luni bune

Miercuri, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov va face recepţia finală a tronsonului III de ocolitoare care leagă DN 13, din zona Stupini, de DN 1, ieşirea din Braşov spre Ghimbav. Lucrările ar fi trebuit finalizate încă din primăvară, însă, din cauza faptului că finanţarea a venit cu ţârâita termenele de au tot fost decalate de la o lună la alta. Şoseaua a fost construită, astfel încât să se poată circula în regim de autostradă, însă, deocamdată, vor fi impuse unele limite de viteză. Traficul va fi deschis miercuri, după ora 11.00.

Tronsonul III are o lungime totală de 6,3 km şi se desprinde cu un pasaj superior din DN 13 Braşov – Târgu-Mureş, intersectează strada Plugarilor cu un sens giratoriu, traversează DJ 103C (strada Lânii) cu un pasaj suprateran, intersectează drumul de acces la Institutul Cartofului cu un pasaj superior, intersectează calea ferată şi DN 1 Braşov - Sibiu cu un pasaj superior şi, mai departe, strada Clopoţel cu un sens giratoriu care va permite accesul din şi înspre DN 1 Braşov - Sibiu şi DN 73 Braşov - Piteşti. Deocamdată, Compania de Drumuri nu a făcut nici un demers în vederea selectării unui nou constructor pentru primul tronson al ocolitoarei, după ce firma Alpine a intra în insolvenţă şi s-a reziliat contractul, lucrările rămânând la stadiul de 56%, din luna iulie de când firma şi-a strâns toate utilajele şi a plecat. În cele două tronsoane de ocolitoare se vor investi în total 227 de milioane de lei (fără TVA), lucrările fiind finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Transport, cu cofinanţare de la Guvern. 69,25% din valoarea ambelor contracte reprezintă contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene şi 30,75% de la bugetul de sta

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 35 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 23 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 3 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 4 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°