Cartea cu bunici
Volum coordonat de Marius Chivu
Editura Humanitas,
Bucuresti, 2007, 552 p.
Cartea cu bunici este un proiect inedit, indelung si cu multa rabdare si daruire dus la capat. Volumul are un dar special si devine pretios intr-un fel aparte: nu este un simplu tom, spun tom pentru ca ajunge la impresionanta „suma“ de 552 de pagini, din care sa se reverse, asa cum te astepti, poate, portrete peste portrete de bunici sau intimplari diverse cu si despre bunici. Este si asta, dar este cu mult mai mult decit atit.
„M-am gindit la o carte care sa recupereze macar o mica parte din ceea ce au fost bunicii unor scriitori, artisti, jurnalisti, din trei generatii diferite, o carte ale carei venituri sa fie donate unei case de copii, adica acelor copii care nu si-au cunoscut bunicii niciodata.“ spune Marius Chivu, initiatorul si coordonatorul proiectului, despre intreprinderea sa.
Asa ca, in timp, s-au strins 92 de texte despre bunici. Volumul a fost lansat la sfirsitul lunii noiembrie la tirgul de carte Gaudeamus si, din pacate, a avut soarta tuturor cartilor aparute la sfirsit de an si peste care trec Sarbatorile: ramin pe nedrept uitate si uneori de-a dreptul nedescoperite. Pina acum volumul nu a facut prea mare vilva – exceptind marketingul substantial al editurii –, desi lista celor 92 de coautori este impresionanta prin numele celor care si-au facut, cu drag si luind-o cit se poate de in serios, tema data de Marius Chivu si au contribuit la nasterea unuia dintre cele mai frumoase volume ale literaturii romane din toate timpurile.
Marius Chivu, cel care a adunat si a alcatuit, in aproape trei ani, antologia, vorbeste despre nici mai mult nici mai putin decit „institutia bunicilor“, afirmindu-si cu tarie credinta in ea: „Copilaria fara bunici mi se pare cel mai trist lucru cu putinta, pentru ca bunicii