Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne vor maghiarii Ținutul Secuiesc? Dacă vor putea, da!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 octombrie 2013 ·

Mărturisesc că am fost surprins de organizarea unui mare miting al secuilor din România. Nu pentru că nu aș ști de visul maghiarilor din Ungaria și de dincolo de granițele ei de a refăuri Ungaria Mare, în care autonomia, inclusiv teritorială, este o etapă intermediară. Ci pentru că nu am înțeles, în primă instanță, de ce au ales tocmai acest moment pentru a ieși în stradă.

Am fost, timp de șapte ani, reporter acreditat pe lângă UDMR. Am fost aproape de maghiari, de formațiunile alese de ei să le reprezinte interesele, am înțeles că moderații și radicalii au același scop (radicalii fac scandal, pentru ca moderații să obțină drepturi pentru maghiari de la statul român). Am călătorit mult în județele în care maghiarii sunt majoritari, mi-am făcut mulți prieteni unguri, inclusiv în rândul politicienilor.

Unii dintre ei au încercat, fără succes, să mă manipuleze în momente importante pentru cauza lor. Alții au reușit. Am înțeles că exagerările politicienilor maghiari legate de obținerea autonomiei se fundamentează pe o dorință intimă a populației maghiare. Nu sunt de acord că singurii care vor autonomie sunt politicienii, pentru că nu sunt în stare să le ofere alegătorilor bunăstare economică, în timp ce maghiarii de rând au uitat de Ungaria Mare. Cred că fiecare ungur visează ca Tratatul de la Trianon să fie invalidat de vremuri.

Marele câștig personal din perioada în care m-am ocupat pe-ndelete de UDMR a fost că m-am vindecat de național- comunismele cu care fusesesm îndoctrinat în școală și, ulterior, în anii '90, dominați de politicieni șovini, care credeau, și mai cred și acum, că ungurii trebuie izgoniți din România, cu pușca în mână dacă se poate.

Am înțeles atunci că maghiarii nu-i urăsc pe români, ci luptă pentru un scop pe care-l consideră legitim: Ungaria Mare. La fel cum românii consideră România Mare un scop legitim. Înțeleg că, dup

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat pe un teren agricol din Alba, din cauza unor scurgeri de carburant. Pompierii l-au găsit cu roţile în sus

Ziare.com acum 20 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat duminică, 28 aprilie, pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr. Pilotul a refuzat transportul la spital. "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 34 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 47 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°