Baronul Laveleye. Voiaj în România (7)

Impresii de călătorie, crochiuri sentimentale, amintiri despre oameni şi locuri, care denotă marele interes pe care l-a purtat României baronul belgian Emile de Laveleye. Paginile sale de memorialistică – traduse azi pentru prima dată în limba română – sunt utile şi în plan istoric. Le-am extras din cartea sa “La Peninsule des Balkans”, publicată în 1888, în urma voiajului întreprins în Europa orientală.    

__________________________

În Valahia, mai puţin câţiva mari boieri sau bancheri greci, nici un proprietar nu-şi preţuieşte terenurile. Aceştia preferă să le închirieze marilor fermieri sau intermediarilor acestora, asemănători acelor "mercanti di campagna de l'Agro romano", care le subînchiriază la cultivatori. Aceşti fermieri n-au nici un capital propriu şi doar în cazul cel mai fericit pun la dispoziţia cultivatorilor, pe un preţ convenabil, câteva şarete sau o batoză cu aburi. Ţăranul exploatează, în afara lotului care i-a fost atribuit la emancipare, pământul rămas proprietarului, de pe care poate lua, pentru munca sa, până la jumătate din produse.

E vorba, deci, de o arendă în parte în care, însă, nimeni nu aduce vreun capital. Ţăranul ară, seamănă, recoltează, vântură seminţele şi le transportă până la porturile dunărene sau la gara cea mai apropiată. Proprietarul cedează, de regulă, intermediarului cealaltă jumătate din recolta netă ce i se cuvine, în schimbul unei sume fixe de bani calculată în funcţie de venitul mediu obţinut. Deoarece proprietarul are întotdeauna nevoie de bani pentru traiul său la Bucureşti, pentru călătorii sau pentru jocuri de noroc, el îşi scade pretenţiile la negocierea preţului pentru a putea primi sume în avans de la arendaş. Intermediarul ia, astfel, şapte piei, de la ţăran şi de la proprietar, fără vreun respect pentru pământu