Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de administraţie a Camerei Deputaţilor a finalizat raportul privind modificarea Legii urbanismului

Publicat in Adevarul, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Comisia pentru administraţie din Camera Deputaţilor a finalizat, marţi, raportul asupra proiectului de lege pentru adoptarea Ordonanţei nr. 7/2011 privind modificarea Legii urbanismului, pe fondul obiecţiilor ridicate de arhitecţi şi ONG-uri, dar şi de către deputaţii din opoziţie.

Comisia pentru administraţie publicã, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a reluat marţi discuţiile începute în 18 septembrie pentru adoptarea OUG nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr 350/ 2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul.

Şedinţa Comisiei pentru administraţie a avut loc de la ora 14.00, fiind întreruptã pentru ca deputaţii sã poatã participa la şedinþa plenului reunit şi apoi reluatã, încheindu-se în jurul orei 20.00 cu adoptarea raportului în lipsa cvorumului.

Votul final pe raport va fi dat luni, la ora 16.00, a anunţat, la final, vicepreşedintele Comisiei, Cãlin Ion.

La şedinţã a fost prezent şi deputatul Eduard Martin (PSD), membru în Comisia pentru industrii şi servicii, care, alãturi de Antonella Marinescu (PSD), deputat în Comisia pentru administraţie, a propus o serie de amendamente la ordonanţã.

Totodatã, au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), printre care Şerban Sturdza, vicepreşedinte, Mihai Ochinciuc, preşedintele OAR Bucureşti, Dan Marin, vicepreşedinte OAR Bucureşti şi membru în Comisia de urbanism a Primãriei Capitalei, alãturi de reprezentanţi ai unor ONG-uri care militeazã pentru conservarea patrimoniului, printre care Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul".

Poziţia exprimatã la şedinţã, precum şi anterior, de Ordinul Arhitecţilor din România şi ONG-urile din Platforma pentru Bucureşti, este aceea cã amendamentele propuse în Comisia pentru administraţie la OUG nr. 7/2011 vor face ca Legea urbanismului sã fie mai permisivã, dând

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 30 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 41 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°