Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Iftimoaie revine în K1

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 17 ianuarie 2010 ·

Luptătorul moldovean şi-a reluat pregătirile după patru ani de pauză.

Iftimoaie e unul dintre cei mai cunoscuţi luptători de K1 din România. După patru ani de pauză competiţională, sportivul originar din Comăneşti şi-a reluat antrenamentele, urmând să participe la primul turneu de Grand Prix care va avea loc în ţară.

La 18 ani, Ionuţ a plecat în Italia, unde a făcut arte marţiale după orele de muncă. În palmaresul său figurează câteva titluri: campion al Italiei la kickboxing, campion la K1 Bassano, Italia GP, campion Local Kombat al României.

Este căsătorit din 2006 cu Maria Plăcintă, fostă medaliată cu bronz, în 2005, a concursului Miss România: „Mă voi stabili la Iaşi, împreună cu familia. Este un oraş universitar, plin de tineret şi avem şi un grup de prieteni acolo. Iaşiul îmi place cel mai mult şi din perspectiva faptului că în acest oraş am cunoscut- o pe Maria, soţia mea. Am câştigat un meci în acea zi”.

"Indiferent de ce îţi doreşti să faci în viaţă, trebuie să crezi în şansa ta. Să înveţi din greşeli şi să nu regreţi.",

Ionuţ Iftimoaie, luptător de K1

INTERVIU

„Mi-a plăcut să mă antrenez în beci”

EVZ: În ultima perioadă, eşti mai puţin prezent în prim-planul vieţii publice.

Ionuţ Iftimoaie: Suntem într-o perioadă de criză. O resimt şi televiziunile. De aceea, pe „sticlă” apar fară să primească bani mai mult persoanele care vor reclamă, cum sunt, de exemplu, maneliştii. Sunt foarte selectiv. Cel mai mult mă interesează tipul de emisiune. Am avut situaţii în care mi s-au oferit bani ca să merg şi n-am vrut.

Cu ce te ocupi în prezent?

Am o firmă de consultanţă şi management şi mă axez pe realizarea unor proiecte europene. Am depus câteva şi aştept finanţările. Mai am idei de afaceri, dar nu vreau să le dezvălui. E vorba

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 10 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 22 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°