Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Salariu de cerşetor: 1.200 de lei lunar

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iulie 2009 ·

Un cerşetor câştigă mai bine decât un învăţător debutant Încasările obţinute din mila publică sunt mai mari decât cele din salarii, motiv pentru care zeci de oameni stau zilnic cu mâna întinsă prin oraş.

Mai citiţi

Îşi trăiesc copilăria din mila publică

Zilele Oraşului, raiul cerşetorilor

CAMPANIE „ADEVĂRUL DE SEARĂ“ SUCEAVA

„Adevărul de Seară“ a început de luni, 22 iunie, campania „Scăpaţi-ne de cerşetori!”. Sucevenii vor putea dezbate pe suceava.adevarul.ro problemele pe care le-au avut din cauza cerşetorilor, dacă au fost agresaţi de aceştia şi dacă au încercat să semnaleze vreunei instituţii cazuri de copii văzuţi cerşind la colţ de stradă. Problemele semnalate de cititori pe site-ul Adevărul vor fi publicate în paginile cotidianului „Adevărul de Seară“.

Stau zilnic cu mâna întinsă şi îţi cer ajutor, motivând că au mulţi copii de hrănit acasă ori că au vreun membru al familiei bolnav. Vrei să le faci un bine şi le oferi un bănuţ. Asemenea ţie mai sunt zeci de suceveni care, din salariul ori pensia lor, doresc să-i ajute pe cerşetori.

Refuză să muncească

Ajutaţi de sucevenii dornici de a face o faptă bună, cerşetorii reuşesc să trăiască regeşte. După câteva ore de stat cu mâna întinsă şi cu buzunarele deschise, aceştia reuşesc să adune zilnic minimum 40 de lei, în funcţie de zonă şi de zi. Printre cerşetorii care înregistrează astfel de câştiguri se numără şi Vasilica S., o copilă de doar 14 ani.

La vârsta la care alţi tineri se gândesc la ce liceu să-şi continue studiile, ea cerşeşte prin staţiile de autobuze. „Adun câteva zeci de lei pe zi. Am mulţi fraţi acasă”, încearcă fata să explice motivul pentru care stă cu mâna întinsă. Calculele arată că adolescenta reuşeşte să strângă lunar mai mult decât un învăţător debutant. Pentru a aduna mai mulţi bani, cerşetorii îşi schimbă des zone de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 35 minute
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 28 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 34 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 2 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 8 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°