Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că îl îngrijorează ce se întâmplă cu clasa politică în general, apreciind că unii politicieni sunt "deasupra resurselor medicale", remarca fiind făcută după ce, răspunzând unei întrebări, a precizat că nu se amestecă în situaţia internă din PSD, scrie Mediafax.
Întrebat despre cum vede tensiunile din PSD privind retragerea sprijinului pentru preşedintele Senatului, Mircea Geoană, Oprescu a răspuns: "La fel ca toată lumea, dar nu mă amestec. Am stat 17 ani în partidul ăla şi ar fi nefairplay să-mi exprim o părere având în vedere că de trei ani de zile am fost şi rămân în poziţia de independent. Dacă sunt susţinut de USL la alegerile pentru Primărie, asta nu înseamnă că mă amestec".
El s-a declarat, însă, îngrijorat de clasa politică, în general.
"Sunt îngrijorat ce se întâmplă cu clasa politică în general, pentru că îmi dau seama că unii sunt deasupra resurselor medicale", a spus Oprescu.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că îl îngrijorează ce se întâmplă cu clasa politică în general, apreciind că unii politicieni sunt "deasupra resurselor medicale", remarca fiind făcută după ce, răspunzând unei întrebări, a precizat că nu se amestecă în situaţia internă din PSD, scrie Mediafax.
Întrebat despre cum vede tensiunile din PSD privind retragerea sprijinului pentru preşedintele Senatului, Mircea Geoană, Oprescu a răspuns: "La fel ca toată lumea, dar nu mă amestec. Am stat 17 ani în partidul ăla şi ar fi nefairplay să-mi exprim o părere având în vedere că de trei ani de zile am fost şi rămân în poziţia de independent. Dacă sunt susţinut de USL la alegerile pentru Primărie, asta nu înseamnă că mă amestec".
El s-a declarat, însă, îngrijorat de clasa politică, în general.
"Sunt îngrijorat ce se întâmplă cu clasa politică în general, pentru că îmi dau seama că unii sunt