De fapt, ce-o fi atât de greu? Pur şi simplu, decizi la nivel de guvern că România adoptă sistemul „buy-back“. Nu costă nimic, doar un strop de gândire. Sistemul e simplu ca bună ziua: omul cumpără de la magazin sticla cu apă, suc, bere, vin, oţet, ulei etc., consumă conţinutul, apoi duce sticla goală înapoi la magazin şi primeşte bani pe ea.
Banii respectivi nu pică din cer, ci se întorc exact la cetăţeanul care i-a scos din buzunar. Altfel spus, când cumperi de la magazin, plăteşti atât preţul conţinutului – apă, suc, bere, vin, oţet, ulei etc. -, cât şi preţul ambalajului. Nu trebuie nici finanţare de la buget, nici fonduri europene, ci doar bune intenţii şi o minte deschisă. Acea minte ar fi normal să răsară în grădina Guvernului sau în mansarda Ministerului Mediului.
Ce-am rezolva? Enorm! Milioane de sticle din plastic n-ar mai sufoca munţii, pădurile, câmpiile, lacurile şi albiile râurilor, nici tomberoanele şi străzile, ci ar fi strânse şi dirijate spre staţiile de reciclare.
Cine ar face asta? Milioane de oameni, fără să fie rugaţi sau împinşi de la spate! Interesul i-ar transforma chiar şi pe cei mai rudimentari compatrioţi în cetăţeni-model. De ce să arunce aiurea sticlele goale, când ar putea lua bani pe ele? Poate că preţul unei sticle – să zicem, 0,5 lei - nu e tentant, dar când se adună vreo 10-20 e altceva! Nu arunci la gunoi 5 sau 10 lei, mai ales dacă nu te dau banii afară din casă. E ca şi cum ai arunca la gunoi 5 sau 10 pâini. Parcă-ţi vine să pui PET-urile într-o sacoşă şi să le duci la cel mai apropiat magazin...
Pentru cei cu bani foarte mulţi, probabil că măsura nu va avea efect. Dar se vor găsi destui oameni necăjiţi care să strângă gunoaiele în urma lor, ştiind că acele gunoaie înseamnă bani! Avem demonstraţia clară la supermarketurile din marile oraşe: un cărucior lăsat aiurea - de cump