Cancelarul german, Angela Merkel, respinge orice modificare sau renegociere a pactului privind o mai mare disciplină bugetară semnat de 25 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Sursa: Reuters
Într-o declaraţie publicată, azi, de ”Passauer Neuen Zeitung”, Angela Merkel aminteşte că pactul a fost ratificat deja de trei ţări şi este în curs de ratificare în altele.
Pentru creşterea economică este nevoie de ”un întreg pachet de măsuri, nu de un munte de noi datorii”, afirmă cancelarul Merkel, care respinge ”ideea creşterii bazate pe noi datorii”.
Potrivit cancelarului german, ”sunt deja bani în cadrul sistemului Uniunii Europene şi s-a convenit, deja, folosirea cu mai multă precizie a fondurilor structurale”.
”Europa continuă să fie o chestiune de război şi pace. Nu există alternativă la Europa”, afirmă, la rândul său, fostul cancelar german Helmut Kohl, într-o declaraţie publicată, azi, de ”Bild”. ”De aceea trebuie să rămânem uniţi în această gravă, dar controlabilă, criză”, subliniază Helmut Kohl.