Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine se va impune: istoria sau valoarea? Rapid - Petrolul, LIVE TEXT de la 20.30

Publicat in Pro Sport, joi 31 octombrie 2013 ·

Giuleştenii nu au pierdut decât un meci împotriva petroliştilor în cupă, de-a lungul anilor, dar elevii lui Cosmin Contra sunt deţinătorii trofeului şi par favoriţi azi

Viorel Moldovan le-a explicat elevilor săi că pe Giuleşti nicio echipă nu este favorită indiferent de nume

Rapid are istoria de partea sa înaintea meciului cu Petrolul Ploieşti din optimile Cupei României (azi, ora 20.30, ProTV).

Giuleştenii au jucat zece partide împotriva ploieştenilor în competiţia surprizelor şi au pierdut doar una, la un meci disputat în urmă cu 51 de ani. Prima confruntare între cele două echipe a avut loc în 1952 şi a fost câştigată de Flacăra Ploieşti 3-1, chiar la Bucureşti. Însă de atunci, petroliştii nu au reuşit să câştige niciun meci pe care l-au jucat împotriva giuleştenilor în Cupa României.

Ploieştenii au reuşit să-şi adjudece trofeul în sezonul 1994 – 1995 într-o finală împotriva Rapidului, după lovituri de departajare, dar în statistici meciul a fost trecut egal (1-1). După ce au pierdut Cupa în 1995, bucureştenii şi-au luat revanşa în următoarele trei partide disputate în competiţia KO. De precizat că în ultimele întâlniri, ploieştenii au fost în liga secundă şi au pornit de fiecare dată cu şansa a doua, însă la meciul de joi seara lucrurile vor sta exact invers. Petrolul este deţinătoarea trofeului şi este văzută ca favorită, în timp ce Rapid este în Liga a doua şi se confruntă cu probleme financiare.

„Nu avem nimic de pierdut“

Viorel Moldovan este convins că elevii săi vor face un meci mare împotriva „lupilor galbeni“. „Noi nu avem nimic de pierdut, ci doar de câştigat. Le-am spus băieţilor să dea drumul la motoare, vreau «turbo» de la ei pentru că vreau să eliminăm Petrolul din Cupa României. Petrolul este o echipă bună, dar noi jucăm acasă. Le-am şi spus jucătorilor că pe Giuleşti nimeni n

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 54 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°