Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lindsay Lohan a scăpat de audierile periodice

Publicat in Adevarul, vineri 30 martie 2012 ·

Starleta americană Lindsay Lohan a fost eliberată, joi, de obligaţia de se mai prezenta pentru a fi audiată periodic în faţa Curţii Superioare din Los Angeles. Asta după ce a ajuns cu bine la finalul regimului de libertate condiţionată care i-a fost impus în urma unui scandal din 2007, relatează Mediafax.

Judecătoarea Stephanie Sautner a fost informată în legătură cu comportamentul exemplar din ultimele luni al actriţei în vârstă de 25 de ani.

„A făcut tot ceea ce Curtea i-a cerut", a declarat judecătoarea, adăugând că speră să nu o mai vadă niciodată pe Lindsay Lohan la tribunal.

„Trebuie să vă trăiţi viaţa în mod matur, încetaţi să mergeţi tot timpul la petreceri şi concentraţi-vă asupra carierei. Ştiu că este dificil, mai ales când te afli permanent în centrul atenţiei. Dar aceasta este viaţa pe care v-aţi ales-o", a declarat judecătoarea americană.

Actriţa i-a mulţumit judecătoarei - în faţa căreia s-a prezentat de multe ori în ultimii doi ani - şi i-a spus: „Ceea ce aţi făcut mi-a deschis cu adevărat multe uşi".

Regimul de libertate condiţionată care s-a încheiat joi a fost încălcat de mai multe ori şi i-a fost impus actriţei americane în urma unui scandal din 2007, când Lindsay Lohan a fost surprinsă conducându-şi automobilul în stare de ebrietate şi având asupra ei stupefiante.

Actriţa se află încă sub restricţiile unui alt regim de libertate condiţionată, sub care a fost plasată pentru furtul unui colier, în 2011, dar acest regim nu o obligă să se prezinte periodic în faţa unui tribunal, atât timp cât actriţa nu va comite niciun delict. Acest regim „informal" se va încheia în mai 2014.

Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 - 2004, când a jucat în filmele „Vinerea trăznită/ Freaky Friday" şi „Fete rele/ Mean Girls". @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 3 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 4 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 4 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°