Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacere pe model american cu afini de cultură

Publicat in Adevarul, vineri 13 iunie 2008 ·

Daniel Bujor, de 44 de ani, încearcă să introducă în România culturi obţinute "in vitro" şi vorbeşte de cinci milioane de euro profit Cea mai mare plantaţie de afini din ţară

Daniel Bujor, de 44 de ani, încearcă să introducă în România culturi obţinute "in vitro" şi vorbeşte de cinci milioane de euro profit

Cea mai mare plantaţie de afini din ţară aparţine unui băimărean care speră ca în următorii ani să vândă tone de fructe.

În comuna Şomcuta Mare din Maramureş se află cea mai mare plantaţie cu afini din România. Am văzut cu ochii mei. Un câmp plin de firicele verzi, care nu semănau deloc cu ce ştiam eu că sunt afinele, dar cică erau.

Plantaţia este a lui Daniel Bujor, un român care a locuit 16 ani în America, s-a întors în Maramureş şi acum face o căruţă de bani din cultivarea afinelor. După ce am străbătut un drum care traversează o pădure, face la stânga, apoi mai la dreapta, şi urcă, şi coboară, am ajuns. O poieniţă mare şi o întindere imensă de... O fi grâu? Secară? Unde sunt afinele?

Pe Daniel Bujor, proprietarul acesteia, l-am găsit pe câmp, supraveghea încărcarea unui camion de afini neajunşi la maturitate.

"Afacerea a început în 2003, când m-am hotărât să mă întorc în ţară după 16 ani locuiţi în SUA, unde m-am ocupat de construcţii", spune Bujor, care adugă că a terminat comunicaţiile dar s-a adaptat economiei de piaţă.

"Înainte de a mă întoarce, am analizat diferite iniţiative de afaceri care pot avea succes în România. Ideea cu afinele mi-a venit în timp ce eram la cumpărături într-un supermarket din Arizona la raionul de fructe şi legume.

Când am văzut preţul pe raft la 100 grame de afine am început să fac vizite pe la pepiniere în SUA să văd ce soiuri sunt, cât costă plantele, ce investiţii trebuie făcute într-o plantaţie de afin de cultură", mai spune maramureşeanul, cu un uşor accent americănesc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 38 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 42 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 15 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 33 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 43 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°