Compusă în anul 1899 pentru sextet de coarde, Verklärte Nacht op. 4, este prima lucrare reprezentativă pentru etapa de început a creaţiei tânărului compozitor ARNOLD SCHÖNBERG (1874-1951), în vârstă de 25 de ani, format în cultul tradiţiei germane reprezentate în primul rând de Brahms şi Wagner.

Partitura e inspirată de un poem de Richard Dehmel şi relatează dialogul dintre un bărbat îndrăgostit şi femeia care-i mărturiseşte că aşteaptă un copil de la un altul. Muzica, de un lirism debordant, acţionează ca un comentariu al sentimentelor. Lucrarea e scrisă în re minor, tonalitate "fetiş” a celor trei membri ai noii şcoli vieneze, Schönberg, Berg şi Webern, şi e alcătuită din cinci părţi înlănţuite. Prima, în mişcare foarte lentă, sugerează trăirile unei perechi îndrăgostite sub tradiţionalul clar de lună. A doua, mai animată, prezintă tema principală, încărcată de un dramatism puternic, care e în continuare prelucrată într-o lungă dezvoltare culminând cu dialogul învolburat al instrumentelor de coarde – cele grave cu cele înalte. Partea a treia surprinde aşteptarea reacţiei bărbatului înamorat, printr-o scurtă zonă de tranziţie bazată pe tema introductivă. Mişcarea se termină în mod simbolic în tonalitatea îndepărtată mi bemol minor. În partea a patra se produce un contrast prin alunecarea armonică spre tonalitatea luminoasă Re major. Pe plan psihologic, această parte corespunde reacţiei protagonistului, al cărui sentiment triumfă asupra încercării suferite şi se exprimă printr-o lungă tiradă pasionată care se încheie cu transfigurarea primei teme, revenită în tonalitate majoră. Finalul este o amplă Coda ce aduce concluzia printr-un imn închinat naturii şi mântuirii prin iubire. Prima audiţie a lucrării la Viena (1902), a produs un scandal pe care autorul nu l-a uitat uşor. Însă Noapte transfi gurată a devenit repede celebră, cu atât mai mult cu cât Schönberg a