Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro şi dolarul, la noi maxime istorice

Publicat in Romania Libera, vineri 20 iulie 2012 ·

Referinţele publicate de Banca Naţională a României (BNR) pentru euro şi dolar au atins vineri noi valori record, de 4,5848 lei/euro şi respectiv 3,7438 lei/dolar, maxime istorice fiind înregistrate şi pe piaţa interbancară, potrivit Mediafax.

Cursul leu/euro a început să urce accelerat după ora 12:20, atingând un maxim de 4,5900 lei/euro pe piaţa interbancară.

Unii dealeri spun că deprecierea a fost declanşată de ordinele de cumpărare de euro plasate de jucătorii străini după anunţul Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, care a decis că premierul Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat, o treime din lucrare fiind copiată.

Dealerii spun că banca centrală a intervenit indirect să tempereze mişcarea, însă nu a inversat direcţia cotaţiilor. În jurul orei 13:00, schimburile se perfectau la 4,5860 - 4,5880 lei/euro.

În sesiunea precedent Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă în scădere foarte uşoară, la 4,5638 lei/euro.

Leul s-a depreciat abrupt în ultimele aproape trei săptămâni, cu 3%, deşi banca centrală a intervenit permanent în piaţă pentru a limita căderea monedei naţionale. Percepţia jucătorilor a fost afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.

Cotaţia de referinţă publicată vineri indică o scădere a leului cu 6,1% faţă de euro comparativ cu rata de schimb de la finele aului trecut. Ultima cotaţie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Cursul pentru dolar a crescut vineri cu 3,1 bani, de la 3,7128 unităţi la 3,7438 unităţi. Comparativ cu finele anului trecut, leul a pierdut 12,11% faţă de dolar, de la 3,3393 unităţi.

Cursul pentru franc a urcat cu 1,71 bani, la 3,8173 lei/franc,reprezentând maximul pentru ultimele 11 luni. O rată oficială mai ridicată a fost înregistrată la 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Cursurile de referinţă

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum o ora
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 6 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 5 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 9 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

14°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°