Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turul Romaniei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 aprilie 2006 · · ·

CONSTANTA (Mangalia). Imediat dupa Noaptea de Inviere, la Maternitatea Mangalia au venit pe lume doua fetite, una de rit ortodox, cealalta musulmana, amandoua avand aproape 3 kilograme. Pe de alta parte, la Modulul de Urgente al Spitalului Municipal, pacientii - marea majoritate cheflii care au intrecut masura atat la bautura, cat si la mancare - au umplut sectia. Cadrele medicale abia au facut fata valului de urgente sosite aici, printre care s-au aflat si mai multe come alcoolice, agresiuni soldate cu rani destul de serioase si cateva zeci de colici biliare si indigestii. (Catalin Ionescu)

COVASNA. Sefa Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Covasna, Keresztely Irma, crede ca simularea examenelor de bacalaureat nu a reprezentat decat o pierdere de timp. Cei care urmeaza sa termine liceul in acest an au fost scosi de la orele de curs cinci zile pentru a participa la niste examene fara relevanta, crede aceasta. Keresztely sustine ca "simularea nu a fost bine gandita din punct de vedere al subiectelor" si pentru ca nu a existat obligativitatea participarii la simulare, iar rezultatele nu au fost trecute in catalog. Chiar e pierdere de timp. In judetul Covasna, rata de promovabilitate la limba si literatura romana a fost de 36a. (Nelu Moise)

IASI. Iesenii pot afla in orice moment cat gaz de esapament si cat praf respira in diferite momente ale zilei. In holul primariei este instalat un panou care afiseaza mediile orare ale poluarii in diferite zone ale orasului. Acest sistem de afisaj indica doar mediile zilnice ale nivelului de poluare. "Sistemul de monitorizare este realizat in cadrul unui proiect PHARE. Investitia a costat 600.000 de euro. Sisteme de acest tip au mai fost implementate in Cluj si Craiova”, a declarat Ana Paduraru, sef Serviciu monitorizare in cadrul Agentiei de Protectie a Mediului Iasi. (Cezar Padurariu)

CONSTANTA (Mangalia). Imed

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 18 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 19 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum o ora
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Drumarii intervin în zonă

Mediafax acum o ora
„Zăpadă de peste 4 metri pe Transfăgărăşan. Acum începe greul! Am ajuns cu deszăpezirea Transfăgărăşanului în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor şi cu un strat foarte gros de zăpadă bătătorită şi îngheţată”, a transmis joi DRDP Braşov. Confor

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 18 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°