Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Muzeului Brukenthal spune că nu va demisiona: Banii primiţi de la minister asigură doar supravieţuirea

Publicat in Mediafax, marți 2 aprilie 2013 ·

Managerul Muzeului Brukenthal, Sabin Luca, spune că nu va demisiona, cum au cerut reprezentanţii Ministerului Culturii, şi că "şi-a făcut treaba", luând măsurile necesare funcţionării unităţii, măsuri care rămân în vigoare în pofida suplimentării bugetare, banii asigurând doar "supravieţuirea".

Contactat de corespondentul MEDIAFAX pentru a comenta afirmaţiile reprezentanţilor Ministerului Culturii potrivit cărora unitatea a fost informată încă de vineri cu privire la suplimentarea fondurilor cu 700.000 de lei, managerul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, Sabin Luca, a spus: "Există nişte acte pe care nu eu le-am emis şi în care se vede exact de când sunt. Dacă mi s-ar fi comunicat oficial de vineri că s-a suplimentat bugetul, ar fi trebuit să existe o hârtie. Am primit hârtie oficială de la Ministerul Culturii cu suplimentarea bugetară luni după-amiază, pe la ora 16.00-17.00, oricum după încheierea programului. Hârtia a venit la contabilitate, că nu era pe numele meu, nu sunt banii mei, sunt bani pentru funcţionarea muzeului. Oricum, nu înţeleg de ce nu ne-au dat banii de la început pentru că, de ani, se ştie că în lunile de început de an eu am aceste cheltuieli".

Întrebat dacă va demisiona, aşa cum îi cer reprezentanţii Ministerului Culturii, Sabin Luca a negat, afirmând că şi-a "făcut treaba".

În plus, managerul Muzeului Naţional Brukenthal a afirmat că măsurile luate pentru a asigura funcţionarea unităţii rămân în vigoare, în pofida suplimentării bugetare.

"Banii pe care i-am primit ne ajută ca, împreună cu măsurile pe care le-am luat şi care rămân în vigoare, sunt anunţate pe site-ul instituţiei, să supravieţuim. Sunt buni aceşti bani în plus, este perioadă de criză şi nu puteam cere mai mult, dar sunt bani fără de care, nici cu măsurile luate de noi, nu aveam nicio şansă", a declarat Sabin Luca.

Anterior apariţiei comunica

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 56 minute
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 9 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 8 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Ciolacu, după ce o asociaţie civică din Iaşi i-a cerut explicaţii fiindcă a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: Nu a fost nimic peiorativ. Departe de mine să jignesc pe cineva

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a explicat, referitor la afirmaţia pe care a făcut-o, joi la Timişoara, atunci când a spus că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi”, că este „moldovean aşa cum sunt ardelean, bănăţean, oltean sau bucovin

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 10 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 10 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 11 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

7°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

7°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°