Mesajul a fost trimis. Multumesc!

6.500 de şoferi care au depăşit viteza legală, depistaţi în cinci ore

Publicat in Romania Libera, duminică 29 august 2010 ·

Poliţiştii de la Brigada Rutieră au depistat sâmbătă, în cadrul unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive, care a durat cinci ore, peste 6.500 de şoferi care au depăşit viteza legală. Recordul a fost înregistrat de un bărbat din Bucureşti, care circula cu 208 km/h, potrivit NewsIn.

În cadrul acţiunii "Alege viaţa!", care s-a desfăşurat sâmbătă, la nivel naţional, între orele 16.00 - 21.00, au participat peste 1.500 de poliţişti, 1013 de la rutieră şi 502 de ordine publică, potrivit unui comunicat al Poliţiei. De asemenea, au fost folosite peste 480 de radare, multe dintre acestea fiind amplasate în sistem cascadă în zonele cu risc ridicat de accidente pe fondul vitezei nelegale, precum şi pe acele tronsoane de drum pe care, datorită configuraţiei, se poate depăşi cu mult limita de viteză legal admisă.

Potrivit poliţiştilor, dacă în 2009, în aceeaşi zi din săptămână şi în acelaşi interval orar, s-au produs la nivelul întregii ţări, 13 accidente grave, în urma cărora cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 au fost grav rănite, sâmbătă au fost înregistrate doar cinci accidente, soldate cu rănirea a cinci persoane.

Pe de altă parte, spun poliţiştii de la rutieră, deşi acţiunea de sâmbătă a fost intens mediatizată, au fost depistaţi 6.572 de conducători auto care au depăşit viteza legală de deplasare, dar şi 51 de conducători auto care s-au urcat la volan sub influenţa alcoolului. Recordul de viteză a fost înregistrat pe drumul european E85, un bucureştean fiind surprins de aparatele radar cu 208 km/h.

De asemenea, au fost reţinute 209 permise de conducere, 159 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv şi 50 pentru alcool la volan. Totodată, poliţiştii rutieri au constatat 79 de infracţiuni, dintre care 72 la regimul rutier şi 6 de altă n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 36 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 33 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°