Invadati de mesaje mediatice adeseori stupefiante, confruntati cu ceea ce regretatul Marian Papahagi, intr-o discutie purtata la Cluj, in 1991, numea disparitia normelor, asistand la atatea schimbari la fata si schimonosiri ale unor fapte empirice lesne verificabile, traim intr-adevar o bulversare a valorilor (spre a relua titlul recentului volum de Dan Tapalaga). Pare sa fie un timp al ratacirilor axiologice. Claritatea morala este anatemizata si zeflemisita drept o nascocire a unor maniaci radicali. Lichelismul cras este aclamat drept curaj politic. Compromisuri indecente sunt justificate prin sofisme indigeste si analogii specioase. Justitiarii de ocazie recurg insa, in multe situatii, la busole maleabile. Lucrurile se schimba atunci cand e vorba de “amicii lor”. In cazul lor, mult-hulita “obsesie a dosarelor” devine o intreprindere altruista, menita sa asaneze spatiul public si sa purifice memoria timpurilor represive.
Clisee de o crunta banalitate, spre a nu zice miopie istorica, ni se servesc drept adevaruri revelate. Ceea ce a fost o strategie de supravietuire onesta, rezistenta prin cultura in timpuri anticulturale, devine un evazionism pernicios, ba chiar o culpa. "De ce n-a fost Noica un Patocka?", iata o intrebare ce revine in acest gen de discursuri. Se uita ca Noica a fost arestat, anchetat, condamnat, inchis, ca a platit cu ani grei de temnita pentru ca voia sa scrie liber. Procesele de intentie se substituie rationalitatii dialogice. In locul unor discutii profunde despre politicile publice, se aud imprecatii, rechizitorii, chemari la lupta de-ai crede ca Romania se zbate in abisul unui faliment iremediabil. Se cer pedepse, se anunta reglari de conturi, presupusi adversari ideologici bat palma, totul in numele, vorba d-lui Radu Campeanu, "interesului general national"....
Discernarmantul se evapora, ni se spune ca totul este egal cu tot