Cineva îmi transmite, printr-un mesaj electronic care se vrea curtenitor, concluzia la care a ajuns: ăştia, adică useliştii, se păruiesc deja. Iar el, sprijinindu-se în cârja unei zicale, fredonează: “Întărâtă-i drace, că şi mie-mi place!” Dacă asta a înţeles din zgârieturile pe portret pe care i le-am aplicat ieri domnului Zgonea, a priceput aiurea. L-am chelfănit pe şeful Camerei Deputaţilor, cu care am o relaţie nu apropiată dar nici depărtată, pentru a-l atenţiona că a luat-o, faţă de mine alegătorul majoritar antibăsist, pe arătură. Am scris cu nădejdea că se va îndrepta şi mâine nu va repeta greşeala. Nu, nu cred în formula dumneavoastră, agreată, sunt convins, de Traian Băsescu şi acoliţii lui. Nu cred nici că va avea succes îndemnul cu întărâtatul. O papară mai rea i-am administrat-o, părinteşte, nu cu mult timp în urmă, pe aceeaşi temă, premierului Victor Ponta, în care mă încăpăţânez să cred. Principiul este englezesc: unui străin îi fac cadou un costum; pe copilul meu îl învăţ să şi-l facă singur.

Am muncit prea mult, cu condeiul, pentru a scăpa ţara de molima din Deal, îndurând destule, ştiute şi neştiute, pentru a îngădui celor în care am crezut, derapaje. Nu vreau nimic de la noua putere. Nu vreau decât să nu muşte din momeala – e un mare specialist în momeli – întinsă de arendaşul pripăşit la Cotroceni. Atenţie, deci! Știu că dracul vrea să vă întărâte. Eu, supărându-i pe unii, dau cu pixul şi în cei pe care i-am sprijinit. Mâine, marele inchizitor, pe care l-aţi smuls din flăcările iadului prin acel pact pe care-l voi numi în continuaree idiot, va lovi cu parul. Nu în mine, ci în cei care l-au salvat. Aşa a făcut de când îl ştiu. Și-l ştiu de multă vreme.

Cineva îmi transmite, printr-un mesaj electronic care se vrea curtenitor, concluzia la care a ajuns: ăştia, adică useliştii, se păruiesc deja. Iar el, sprijinindu-se în cârja u