În a doua sesiune a examenului de BACALAUREAT 2012, circa 13.000 de absolvenţi de liceu din Bucureşti s-au înscris pentru a susţine proba la română.
"Avem organizate 38 de centre de examen şi 11 de evaluare. Astăzi (duminică, n.r.) am repartizat comisiile. Examenul începe la ora 9.00 ", a declarat pentru Mediafax inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru.
Acesta a precizat că trei candidaţi vor susţine la domiciliu proba scrisă la limba şi literatura română.
Examenul de BACALAUREAT 2012 din sesiunea august-septembrie continuă luni cu proba scrisă la limba şi literatura română, urmată marţi de proba la limba şi literatura maternă. Proba obligatorie a profilului este programată miercuri, 29 august, iar ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului şi specializării - va avea loc vineri, 31 august.
Primele REZULTATE vor fi afişate în data de 2 septembrie, când vor fi depuse şi contestaţiile (între orele 16.00 şi 20.00). Acestea vor fi soluţionate în 3-4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în 5 septembrie.
Extragerea variantei de subiecte pentru proba scrisă la limba şi literatura română va avea loc luni dimineaţă, urmând să fie transmisă centrelor de comunicare.
Accesul candidaţilor în centrele de examen este permis până la ora 8.30.
Candidaţii nu pot intra în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de comunicare, cei prinşi cu astfel de materiale fiind eliminaţi din examen.
Candidaţii care nu s-au prezentat la probele orale pot participa la testele scrise, însă nu pot promova examenul de bacalaureat.
Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat a început în 20 august, în prima săptămână având loc probele o