Unităţile şcolare din judeţ se confruntă cu probleme financiare, probleme care, se pare le pot aduce în situaţia de a rămâne fără apă. Potrivit conducerii Aparegio, câteva dintre aceste unităţi de învăţământ au debite restante şi de şase luni, debite care depăşesc valoarea de 3, 5 miliarde lei. Printre unităţile cu probleme se află surprinzător şi Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, care se pare figurează cu patru luni întârziere, la achitarea plăţilor către Aparegio.
Unele şcoli din Târgu-Jiu au început anul cu stângul. Sau aşa se vede situaţia în catastiful celor de Aparegio, unde acestea figurează ca rău-platnici. Printre aceste unităţi de învăţământ, cele mai mari datorii înregistrează la Colegiul Tehnic Nr.2, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi Colegiul „Virgil Madgearu”, toate din Târgu-Jiu. Probleme au mai fost şi în teritoriu, însă, acestea s-au mai rezolvat, având în vedere că s-a decis ca datoriile să fie plătite eşalonat. „Aparegio are acoperire la cinci oraşe din judeţul Gorj, Târgu-Jiu, Ţicleni, Târgu-Cărbuneşti, Motru şi Bumbeşti. În toate aceste oraşe avem instituţii şi şcoli şi grădiniţe şi agenţi economici, care înregistrează o serie de creanţe, neîncasate, către furnizorul de apă. Având în vedere că acum este începutul anului, o parte dintre instituţiile publice şi agenţii economici şi-au manifestat dorinţa de a încheia cu noi eşalonări pe perioade foarte scurte, astfel încât să recuperăm creanţele, care sunt unele dintre ele neîncasate de la mijlocul anului 2011. În momentul în faţă, cea mai mare datorie înregistrată la Aparegio o are Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”-patru luni întârziere, Colegiul Tehnic Nr.2-şase luni întârziere, sumele însumându-se în jurul valorii de 3, 5 miliarde în bani vechi şi Colegiul „Virgil Madgearu”, care are aceeaşi valoare”, a spus Tiberiu Albu, director comercial la Aparegio. Se pare, însă,