* George Steiner, Maeştri şi discipoli, traducere de Virgil Stanciu, Editura Compania, 2005. Traducerea lui George Steiner este, probabil, un alt mister al lumii editoriale româneşti. Pare destul de clar de ce, pînă în '89, a fost tradus doar volumul său de teoria traducerii, După Babel. Din ce motive însă, după '89, nu s-a gîndit nimeni să facă, dacă nu o ediţie Steiner, măcar o antologie ilustrativă din opera unuia dintre cei mai paradoxali, mai incitanţi maîtres à lire (cum singur se recomandă) pe care-i are în acest moment Occidentul - iată o întrebare la care ar trebui să putem răspunde. Să fie doar o "chestiune de context", cum spunea chiar Steiner referitor la refuzul lumii anglo-saxone faţă de cărţile lui Alain? Sau un mai complicat refuz al autorităţii (nu doar hermeneutice) reprezentate de cineva care nu se situează definitiv de nici o parte, cineva care copleşeşte prin erudiţie, cuprindere şi adecvare, cineva care - într-o vreme a tuturor relativismelor - predică "tăcerea interioară, concentrarea mentală şi răbdarea în faţa misterului sensului"? Rămîne de văzut. Oricum ar fi, chiar dacă nu avem încă în româneşte nici Tolstoi sau Dostoievski, nici Antigonele sau vreunul dintre romanele care au provocat stupoare şi proteste la Londra, trebuie să considerăm traducerea cărţii lui Steiner despre maestru, la Compania, un început al recuperării. Lesson of the Master este volumul din 2003 în care Steiner adună prelegerile "Charles Eliot Norton" ţinute între 2001 şi 2003 la Harvard. Tema acestor conferinţe, adunate sub un titlu împrumutat ironic şi interogativ de la Henry James - unul dintre puţinii maeştri care au rezistat revizuirilor "Americii înfricoşătoare" -, este aceea a relaţiei dintre maestru şi discipoli. Pentru Steiner, însă, interogaţiile la care a fost supusă această relaţie pe muchie (în ce constă misterul predării? care e sursa autorităţii?), precum