- în căutarea farmecului pierdut -
Povesteam în numărul trecut că Amara e încă plină de amărăciuni, în ciuda importantei resurse naturale: nămolul organic de pe fundul lacului pe ale cărui maluri a fost înfiinţată staţiunea. În schimb, cale de o oră şi ceva mai la nord-vest, în judeţul Buzău, la circa o sută de kilometri de Amara, staţiunea Sărata Monteoru a început să-şi recapete, în ultimii ani, cîte ceva din atractivitatea de altădată. E gospodărită de propriii locuitori şi de cei care au cumpărat hoteluri şi baze de tratament, pentru că Primăria nu pare nici în acest caz să fi făcut mare lucru.
Pensiunile colorate şi necazurile proprietarilor
Şoseaua monotonă de cîmpie din marginea Buzăului se strecoară brusc printre dealuri şi, după cîteva şerpuiri, decorul se schimbă complet. Intri într-o mică depresiune subcarpatică, înconjurată de dealuri împădurite, ca un amfiteatru, pe cuprinsul căruia sînt presărate căsuţe colorate. Multe dintre ele se dovedesc a fi pensiuni cu nume exotice. "Caprice" pare un vechi han renovat, cu piscină pe terasa superioară a unei grădini cu gazon impecabil. Nelalocul lui e doar afişul prin care turiştii sînt avertizaţi să nu-şi instaleze şezlongurile pe gazon (dar unde?). Oricum, iarna, piscina e goală, iar turiştii vin probabil doar de sărbători. Vizavi e o altă pensiune, ciclamen la culoare, cu numele "Casablanca", lungă, fără etaj şi cu mai multe uşi care dau direct în curte. O pisică albă cu coada neagră stă tolănită pe trepte. Din spatele unui garaj apare proprietarul în haine de lucru. Îl cheamă Nelu Moroianu şi se arată deschis la vorbă. A fost mecanic la fabrica de mase plastice din Buzău pînă în 1991, cînd s-a gîndit să-şi facă o pensiune. Se plînge de autorităţile locale care nu au asfaltat niciodată podul de pe pîrîul Sărata (pe care măcăne raţele), pod pe care încă se mai vede noroiul de la inundaţiile de