Într-un interviu pentru gandul.info, președintele ICR, Andrei Marga a acuzat instituția condusă de Titus Corlățean că are o viteză de lucru „inacceptabilă” și dovedește o „enormă încetineală”. Sursa: AGERPRES
„În ceea ce priveşte relaţia cu Ministerul de Externe, aici disfuncţionalităţi sunt, dar nu ni se datorează. În ceea ce ne priveşte am aplicat consecvent legea, iar problema mare este, ca să fiu sincer, enorma încetineală a aprobărilor la Ministerul de Externe şi de acest fapt l-am informat de mai multe ori pe primul-ministru. De multe ori dânsul a intervenit pentru a se da aprobările. În decembrie, Ministerul Integăririi Europene al Bavariei ne-a invitat, şi am fost imediat acolo, să deschidem un Institut Cultural la Nurnberg – Munchen. Deci, în decembrie. După aceea, în zece zile, Ministerul de Externe german a dat aprobarea. Ministerul de Externe român nu a încheiat nici la această oră aprobările. Este o diferenţă de viteză inacceptabilă”, a spus Marga, citat de gandul.info.
Potrivit lui Marga, criticile care i-au fost aduse de premier în ședința de guvern de miercuri s-au datorat „unor oameni, care i-au dat o descriere sau alta a situației”. „Probabil că cineva foarte interesat din Parlament şopteşte una sau alta primului-ministru. Sigur, eu îmi fac datoria informându-l şi dându-i faptele”, a susținut președintele ICR.
CITIȚI ȘI: ICR: Am depus la Senat RAPORTUL de activitate. Şeful Comisiei pentru buget-finanţe: Marga a trimis o FIŢUICĂVictor Ponta îi ia la ţintă, pe rând, pe oamenii lui Antonescu