Pornind de la cazul concret Mercedes Benz, în care România a pierdut în favoarea Ungariei amplasarea unei uzine constructoare de automobile pe simpul motiv al absenţei unei infrastructuri rutiere adecvate, dl Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe chiar de curând (în guvernul Tăriceanu), cerea băţos un program vast şi rapid de construcţie de autostrăzi în România, cu argumentul, de altfel extem de serios, că, în caz contrar, România va pierde unul după altul proiecte de investiţii străine şi, dincolo de aceasta, se va sufoca treptat, dar iremediabil.
Pornind de la cazul concret Mercedes Benz, în care România a pierdut în favoarea Ungariei amplasarea unei uzine constructoare de automobile pe simpul motiv al absenţei unei infrastructuri rutiere adecvate, dl Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe chiar de curând (în guvernul Tăriceanu), cerea băţos un program vast şi rapid de construcţie de autostrăzi în România, cu argumentul, de altfel extem de serios, că, în caz contrar, România va pierde unul după altul proiecte de investiţii străine şi, dincolo de aceasta, se va sufoca treptat, dar iremediabil. Ba, fără echivoc, dl Vlădescu susţinea că, pentru punerea urgentă în operă a unui asemenea program, România ar trebui să se încontreze atât cu FMI, cât şi cu Uniunea Europeană pe tema deficitului bugetar, urmând să insiste nedezminţit pentru a obţine din partea celei din urmă o derogare pentru câţiva ani de la plafonul de 3% echivalent PIB al deficitului bugetar, care să-i permită statului român a cheltui chiar zeci de miliarde de euro peste venituri pentru înnoirea indispensabilă a infrastructurii rutiere.
Abordarea de campanie propusă de dl Vlădescu nici n-ar fi vreo noutate. Alte ţări au practicat-o, cu aviz sau fără de la Uniunea Europeană. Ungaria vecină a făcut-o timp de câţiva ani, asumându-şi criticile vehemente ale Bruxelle