Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mortalitatea postchirurgicală, mai mare decât se credea

Publicat in Viata Medicala, joi 4 octombrie 2012 ·

Publicat în cel mai recent număr din The Lancet*, studiul european asupra consecinţelor chirurgicale (EuSOS), finanţat de Societatea Europeană de Terapie Intensivă şi Societatea Europeană de Anesteziologie, a avut ca obiectiv descrierea ratelor de mortalitate şi a modelului de folosire a resurselor de terapie intensivă pentru pacienţii supuşi intervenţiilor chirurgicale necardiace în mai multe ţări ale continentului. Cercetarea prospectivă, probabil prima internaţională de mare amploare cu acest scop, s-a desfăşurat pe parcursul unei săptămâni din aprilie 2011 şi a cuprins 46.539 de pacienţi consecutivi cu vârsta de peste 16 ani, internaţi şi operaţi în 498 de spitale din 28 de ţări, cu o perioadă maximă de urmărire de 60 de zile. Nu au făcut obiectul studiului pacienţii care au suferit intervenţii cardiace, neurochirurgicale, obstetrice sau proceduri radiologice. Rezultatele arată că 4% dintre aceşti pacienţi au decedat înainte de a părăsi spitalul, o rată mai mare decât cea la care se aşteptaseră cercetătorii – puţinele estimări existente anterior sugerau o mortalitate globală între 1 şi 2%. Comparativ, potrivit altor date, la pacienţii supuşi intervenţiilor cardiace, care prin definiţie au comorbidităţi severe şi sunt in Publicitate ternaţi de rutină la terapie intensivă, rata mortalităţii este de doar 2%. Ratele de mortalitate au variat foarte mult, între 1,2% în Islanda şi 21,5% în Letonia. Faţă de Marea Britanie, luată ca referinţă, Polonia, Letonia, România şi Irlanda au avut rate crescute, chiar şi după ajustarea datelor. Aceste rezultate s-ar putea datora diferenţelor culturale, demografice, socioecono­mice şi politice dintre ţări, care ar putea afecta sănătatea populaţiei şi rezultatele îngrijirii medicale. Remarcabil este faptul că 73% din cei decedaţi nu au fost internaţi la terapie intensivă postoperator; dintre cei care au murit după ce au trecut

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 51 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°