Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se deschide primul Salon de Piane live

Publicat in Adevarul, duminică 9 mai 2010 ·

Băcăuanii sunt aşteptaţi să cânte la clape zilnic. Elevii de la Liceul de Artă „George Apostu“ vor fi invitaţi permanenţi. Un pian va fi scos în Parcul Catedalei la fiecare sfârşit de săptămână şi vor fi organizate spectacole în aer liber.

Bacăul va intra de mâine pe harta oraşelor în care sunetele clapelor de pian vor putea fi auzite ca-n perioada interbelică. În centrul oraşului îşi va deschide uşile primul Salon de Piane din regiunea Moldovei.

Ideea aparţine băcăuancei Mioara Iacob, care şi-a propus ca, odată cu inaugurarea Salonului, toţi cei îndrăgostiţi de pian, dar care nu-şi permit achiziţionarea unui astfel de instrument, să poată exersa în voie.

Tot în acest cadru, iniţiatoarea proiectului are în vedere şi găzduirea unor expoziţii de pictură, concerte şi lansări de carte.

Bogăţie spirituală

„Elevii talentaţi de la Liceul de Artă «George Apostu» vor exersa gratuit sub îndrumarea profesorilor lor câteva ore pe săptămână. Mi-am propus să vin astfel în sprijinul lor şi să-i ajut să-şi continue studiile“, ne-a declarat Mioara Iacob.

Pentru a încuraja talentele, iniţitoarea proiectului va lăsa zece băcăuani să exerseze gratuit la pian. „Pentru mine, pe primul loc se află bogăţia spirituală. Latura comercială a acestui salon este pe planul secund“, ne-a mai spus proprietara salonului.

Cei care vor alege ca loc de recreere Salonul de Piane vor fi nevoiţi să respecte cu sfinţenie câteva reguli de bază: nu au voie să fumeze atâta timp cât se află în incinta Salonului, le este interzis să discute probleme de afaceri, iar cuvântul bani nu are voie să fie rostit de nimeni care calcă pragul noii locaţii.

Concerte în Parcul Catedralei

Activitatea culturală nu se va rezuma însă numai la spaţiul din interiorul Salonului. La fiecare sfârşit de săptămână, un pian va fi adus în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

Mediafax acum 15 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver, despre care şeful statului susţine că este foarte important pentru români. „Obiectivul nostr

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 30 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 25 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°