Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diaconu, favorit în meciul cu Henry!

Publicat in Adevarul, miercuri 16 aprilie 2008 ·

La casele de pariuri, românul are o cotă de 1.20 pentru victorie, în timp ce adversarul său a primit o cotă de 4.33 Au mai rămas patru zile până când Adrian Diaconu îl va întâlni pe americanul Chris Henry pentru titlul de campion interimar la categoria semigrea, în versiunea WBC. Românul, care va boxa la Bucureşti în Sala Polivalentă, spune că acest meci este cel mai important al carierei.

„Este cel mai important meci din viaţa mea. Mă pregătesc de trei luni strict pentru această luptă, am făcut reprize de sparring cu trei parteneri diferiţi, unul foarte apropiat ca stil de Henry”, a menţionat Diaconu, care va avea o bursă de 600.000 de euro. Dar şi pentru adversarul său, Chris Henry, întâlnirea este cea mai importantă din viaţă. „O să câştig acest meci.

13 este cota pe care a primit-o Diaconu pentru a-l face KO pe Henry în runda a şasea sau a şaptea

Diaconu nu are nicio idee de ce îl aşteaptă în ring. Cred că aceasta este întâlnirea anului pentru că şi Adrian este un pugilist foarte bun. M-am pregătit bine, iar la Bucureşti voi câştiga şansa de a lupta cu centura pe masă. Astfel de meciuri vin o dată în viaţă şi de aceea sunt hotărât să câştig”, a afirmat şi americanul, care este pregătit de celebrul Ronnie Shields.

Tehnicianul a mai lucrat în trecut cu Mike Tyson, Jesse James Leija şi Evander Holyfield, iar 2003 a fost desemnat cel mai bun antrenor al anului de către “World Boxing Hall of Fame”. În ciuda acestei exuberanţe afişate de american, casele de pariuri merg pe mâna lui Diaconu. Astfel, acesta a primit o cotă de 1.20 pentru o victorie, în timp ce adversarul a primit o cotă de 4.33.

Un egal între cei doi este foarte puţin probabil, astfel că acest rezultat are o cotă de 29.00. Dar majoritatea specialiştilor cred că românul va câştiga întâlnirea înainte de limită şi cred că Diaconu îl va fa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°