Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Congresul PSD a început. Victor Ponta: Un partid care nu îşi reneagă trecutul este un partid care are viitor

Publicat in Jurnalul, vineri 19 aprilie 2013 ·

UPDATE 16:20 - Congresul PSD a fost deschis de un discurs susţinut de premierul Victor Ponta.

"Este o onoare pentru mine în 2013 să fiu liderul PSD şi să reprezint alături de dvs. această idee de schimbare de care România, Europa şi lumea au încă nevoie. E un moment de bilanţ pentru ultimii trei ani şi un moment în care trebuie să prezentăm partenerilor noştri politici, sociali, europeni şi internaţionali proiectul pe care PSD îl are pentru viitorul României, acel proiect care să facă din România o ţară mai bună şi din locuitorii României oameni mai prosperi şi mai fericiţi de a trăi într-o ţară mai dreaptă", a declarat preşedintele PSD.

"Vreau să salut prezenţa celor care m-au precedat în funcţia de lider al PSD, care l-au condus în vremuri bune şi grele. Vreau să îl salut pe dsomnul preşedinte Ion Iliescu. Vreau să-l salut pe omnul preşedinte Mircea Geoană. Şi pe domnul preşedinte Adrian Năstase, aflat aici, unde îi este locul. Un partid care nu îşi reneagă trecutul este un partid care are viitor. Sunt şanse mai mari să fiu mai popular atunci când nu mai eşti preşedinte", a mai spus Ponta.

UPDATE 16:15 - Congresul PSD a început cu intonarea imnului României, urmat de discursul actualului preşedinte al PSD, Victor Ponta.

UPDATE 16:05 - Preşedintele PNL, Crin Antonescu a sosit la Congresul PSD.

UPDATE 15.55 - Adrian Nastase a ajuns la congres. Fostul premier a fost întâmpinat cu aplauze din partea PSD-iştilor aflaţi la intrarea în Sala Palatului. "Am venit ca invitat, nu voi tine un discurs. Cred ca este foarte important pentru mine sa fac si alte lucruri decat politica militanta", a declarat Adrian Năstase.

.........................

Aproximativ 5.000 de delegaţi din întreaga ţară se reunesc vineri şi sâmbătă la Bucureşti în Congresul extraordinar al Partidului Social Democrat, principalul p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum o ora
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 3 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 4 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Cum va fi vremea în următoarea perioadă. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 10 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, în perioada 13 mai - 10 iunie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în unele zone, iar ploile vor fi

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°