Investitorii care au cumpărat acţiuni Romgaz au obţinut câştiguri cuprinse între 16% şi 22% în prima zi de tranzacţionare pe bursele sin Bucureşri şi Londra, potrivit ziaruluifinanciar.ro
Acţiunile companiei naţionale Romgaz, cea mai mare companie românească de stat, au debutat marţi,12 noiembrie, concomitent, pe Bursa de la Bucureşti şi pe Bursa de la Londra, cu o creştere de 15% în prima zi, care a urcat capitalizarea companiei la 3 miliarde de euro (4 mld. dolari), cu 400 milioane de euro peste valoarea la care statul a vândut 15% din companie în oferta publică iniţială.
Premierul Victor Ponta şi directorul general al Romgaz, Virgil Metea, au paricipat la bursa din Londra la listarea Romgaz prin intermediul GDR-urilor (titluri financiare, cotate în dolari, ce au la bază acţiunile Romgaz), cea mai mare şi mai aşteptată listare din istoria României.
„Este un moment istoric pentru ţara mea. Este prima dată când o companie de stat este listată internaţional“, a declarat premierul Victor Ponta la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a bursei de la Londra, mai precizează ziarulfinanciar.ro.