Sunt prieten cu Vava de peste 20 de ani. Si incep sa o suspectez tot mai mult ca vine dintr-o alta lume, unde oamenii au un alt fel de metabolism - este inepuizabila.
Vava este energie pura extrasa din creatia artistica. Iar dansul - ca traire si profesiune - in cazul ei este un fel de asceza. Se hraneste din dans ca sa creeze dansul. Vava este o impletire de masculin si feminin. Interactiunea acestor doua principii este motorul fiintei sale. Subtire, uscata, osoasa, fibroasa, nervoasa, cu niste ochi de taciune ce ard sub sprancenele groase si negre, dar cu un bun-simt ireal, cu o discretie distinsa si cu o modestie de rasa.
Vava Stefanescu este unul dintre cei mai valorosi artisti si oameni pe care i-a dat Romania dupa 1989. Valoarea ei, confirmata international, a fost unul dintre elementele-cheie in victoria generatiilor '69-'71: infiintarea Centrului National al Dansului. Vava a creat si a condus intre 1999 si 2003 faimosul MAD - Centrul MultiArt Dans. In opinia mea, MAD-ul a fost vestitorul CND-ului de azi. Pe langa creatia personala, Vava a mai avut si forta de a fi ctitor si profesor. Pentru ca ea a fost si este obsedata de RESPONSABILITATEA si UTILITATEA actiunilor si creatiei sale. "Orice fac, creez, arat, spun, scriu trebuie sa fie foarte bine conceput, construit si comunicat". Inainte de 1989, dansul contemporan era considerat ilegal, disident si subversiv. Iar dupa, a fost trecut in uitare. Ea si valoroasa ei generatie de dansatori si coregrafi si-au asumat o mare responsabilitate: aceea de a replasa corect arta dansului contemporan intre celelalte arte.
In clasa a patra, Vava intra la gimnaziul Liceului de Coregrafie din Bucuresti. Tatal ei ii spune ca nu merita sa faca dans decat daca va fi (cea mai) buna, pentru ca o asteapta o viata fara bani, plina de sacrificii si privatiuni. Si tot ce i-a spus s-a adeverit intocmai. Intr-o tar