Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lili Schutz, trimisă în judecată de DNA

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 decembrie 2007 ·

Afacerista doljeană este acuzată de procurorii anticorupţie că a fraudat Orser Oradea şi Sere Codlea cu peste 5.000.000 de euro, prin societăţile pe care le controla. Devalizarea celor două firme s-a făcut după o reţetă bine pusă la punct, cu complicitatea partenerului său de afaceri, Ion Dascălu, şi a conducerii ADS. Controversata femeie de afaceri Maria Schutz, consilier judeţean PSD de Dolj, a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupţie, alături de alte trei persoane, pentru fraudarea SC Orser Oradea şi Sere Codlea SA Braşov, prejudiciul total fiind estimat la peste cinci milioane de euro, se arată într-un comunicat remis ieri de DNA. Potrivit probelor administrate la dosar, Maria Schutz a indus în eroare Agenţia Domeniilor Statului (ADS) cu ocazia încheierii şi derulării contractelor de privatizare a celor două societăţi, avându-i complici pe Ion Dascălu, partenerul său de afaceri, Corneliu Popa, fost preşedinte CA şi director general al ADS Bucureşti, şi Mihai Ciobanu, şeful Direcţiei de Urmărire Contracte din cadrul aceleiaşi instituţii. Procurorii anticorupţie susţin că Schutz nu dispunea de finanţarea necesară privatizării şi nici nu a respectat clauzele referitoare la investiţiile asumate. Afacerista a raportat unele date şi investiţii fictive, aducând firmele în stare de insolvenţă, spune DNA.

Devalizare după patent În octombrie 2002, ADS a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni la Orser SA Oradea cu societatea Worldser Ţuglui, care a concesionat şi 104 hectare de teren. Societatea controlată de Maria Schutz a câştigat licitaţia, oferind cel mai mic preţ, şi totodată şi-a asumat obligaţia să realizeze un program de investiţii din surse proprii în valoare de două milioane de dolari în doi ani. Worldser Ţuglui se înscrisese la licitaţie la mai puţin de o lună de la înfiinţare. Ulterior, şeful ADS, Corneliu Popa, a prelungit la

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internațională, mandat de arestare împotriva lui Netanyahu

Wall-Street.ro acum 31 minute
Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza, transmite France Presse. "Pe baza probelor adunat

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 4 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum 39 minute
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 21 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la WTA Strasbourg

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a părăsit turneul de categorie „WTA 500” de la Strasbourg încă din primul tur, jucătoarea noastră fiind învinsă în două seturi de Magda Linette. Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia Sorana Cîrstea, învinsă de Magda Line

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°