Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie în lumea bărbaţilor

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 16 septembrie 2008 ·

Câţi dintre noi pot spune că după 16 ore de muncă pe zi, timp de zece ani, se simt totuşi împliniţi şi consideră serviciul o adevărată plăcere. Cu siguranţă nu foarte mulţi. Printre cei norocoşi se află şi Doamna Adriana. Ea a reuşit să reziste într-un domeniu foarte dur despre care se spune că doar bărbaţii îl pot face aşa cum trebuie: ŞOFATUL. Zece ani în trafic! Mii de clienţi şi sute de mii de kilometri parcurşi. Foarte mult stres, uneori teamă, ameninţări cu cuţitul, curse neplătite, dar de cele mai multe ori satisfacţii. Doamna Adriana, aşa cum îi spui toţi colegii, informatician de profesie la bază, lucrează de un deceniu ca taximetrist. Are clienţi fideli, munceşte chiar şi 16 ore pe zi, uneori şi noapte. Nu se plânge însă pentru că se simte împlinită. Îşi aminteşte cu nostalgie cu a început totul şi este mândră că a reuşit să reziste atâta vreme. „Acum 16 ani am intrat! Am intrat pentru că am fost nevoită să fac asta pe lângă serviciul pe care îl aveam în informatică. A trebuit să mă duc şi pe taxi. Aveam copil cu probleme. După care am ieşit cu ordonanţa în 98 şi de atunci fac numai şi numai taxi” , ne-a spus doamna Adriana.

Invidia colegilor

Începutul a fost cel mai greu! Acum zece ani meseria de taximetrist era practicată numai de bărbaţi. Foarte puţine femei au avut curajul să încerce, mai ales pentru că este o ocupaţie foarte dură. „În primul rând taximetria presupune foarte mult stres. Atenţie, atenţie atât la client cât şi la trafic. La început când erau foarte puţine femei în Taxi a fost cumplit. Chiar şi comportamentul colegilor. A celor din trafic, a taximetriştilor”, a mai spus doamna Adriana. După atâta experienţă acumulată şoferiţa a descoperit şi secretul meseriei: COMPORTAMENTUL atât în trafic, cât mai ales cu clientul. Regula, clientul nostru stăpânul nostru, nu se mai aplică mai ales când la volan este o femeie. Au fost c

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum 39 minute
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum 28 minute
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 37 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°