Precipitaţiile din ultimele zile i-au bucurat foarte mult pe fermieri, dar şi pe autorităţi. Astfel prognozele deja nu mai sunt atât de pesimiste şi există speranţe că ţara va avea grâne suficiente pentru a asigura securitatea alimentară, dar nu şi pentru export, susţine Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii.
"Avem noroc de aceste ploi, care ne permit să credem că şi în acest an agricultura va înregistra o evoluţie ascendentă", a declarat Vasile Bumacov, Ministrul Agriculturii.
Potrivit lui Bumacov, chiar dacă la grâu recolta va fi una mai mică ca în anul trecut, siguranţa alimentară a ţării va fi asigurată.
În acelaşi timp oficialul nu exclude posibilitatea scumpirii grânelor şi produselor de panificaţie, ca urmare a faptului că pe piața internațională prețurile la cereale s-au majorat brusc iar trendul este unul ascendent.
„Gerul şi seceta au adus prejudicii nu doar Republicii Moldova, dar şi vecinilor noştri, care sunt mari producători de aceste culturi", a mai spus ministrul.