Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O vara de foc

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 iulie 2006 ·

Meteorologii anunta ca urmeaza trei luni in care perioadele cu temperaturi extreme vor alterna cu furtuni.

Vom avea parte de o vara capricioasa, in care zilele toride vor fi urmate de vijelii si ploi abundente. Specialistii Administratiei Nationale de Meteorologie anunta temperaturi de peste 36 de grade C pentru iulie, iar la sfarsitul lui septembrie va cadea bruma.

Mariana Baciu, meteorolog previzionist, spune insa ca temperaturile din aceasta perioada sunt similare celor de anul trecut. Specialistii au o certitudine: mercurul termometrelor nu va urca pana la 40 de grade C.

„Vom avea perioade scurte cu zile caniculare, iar acestea vor alterna cu cele in care temperaturile vor fi mai scazute”, precizeaza Mariana Baciu. In fiecare dintre cele trei luni va ploua intre 5 si 12 zile.

Peste 36 de grade Celsius in iulie

In luna lui Cuptor va fi mai cald decat in mod obisnuit in majoritatea regiunilor. Cantitati de precipitatii mai insemnate sunt posibile in vestul, nordul si centrul tarii.

Temperaturile cele mai ridicate vor depasi 36 de grade Celsius in sud, in conditiile in care valorile maxime normale pentru luna iulie sunt cuprinse intre 21 si 31 de grade Celsius. Minimele se vor incadra intre 9 si 19 grade Celsius, iar pe litoral vor predomina noptile tropicale.

De asemenea, in aceasta perioada vor alterna intervalele de vreme frumoasa si calduroasa, cu cele in care instabilitatea atmosferica va fi mare, pe o perioada de cel mult 12 zile.

Vor fi ploi torentiale, fulgere, caderi de grindina si intensificari ale vantului, care pot avea aspect de vijelie.

Grindina in august

Pe un fond de vreme normala, in august vor fi atat zile caniculare, cu temperaturi maxime de peste 35 de grade Celsius, cat si nopti tropicale, cu temperaturi minime mai mari de 20 de grade Celsius, in sud.

Spre sfarsitul lunii se va inregistra o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 47 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum o ora
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum 31 minute
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 46 minute
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°