Se spune că fiecare om are prețul lui. În funcție de poziția pe care o ocupă, de caracterul său, de circunstanțe, etc., etc. Și că nimeni nu este 100% incoruptibil. Trebuie doar să-i găsești punctul slab. La unii este dorința de îmbogățire, la alții vanitatea, la alții slăbiciunea pentru femei frumoase. Cum spunea Oscar Wilde: pot rezista la orice cu excepția tentației.
Cel mai vechi prieten al meu din Anglia, Max, a lucrat zeci de ani ca Chief Executive la diverse primării din Londra. Odată, când i-am povestit de corupția din România, mi-a răspuns că nu crede că românii sunt mai corupți decât englezii, de exemplu. ”Faptul că în Marea Britanie sau în SUA corupția nu este atât de răspândită ca în România, Rusia, Bulgaria sau alte țări, nu se datorează onestității cetățenilor lor, ci numeroaselor niveluri de control la care sunt supuși. La mine la primărie”, continua el, ”adjunctul meu abia așteaptă să comit vreun act de favoritism sau să arăt vreo preferință pentru vreuna din companiile la care comandăm lucrări publice, ca să poată să-mi ia locul. Avem controale permanent, la toate nivelurile. Și când cineva este prins cu vreo infracțiune, este imediat sancționat, concediat sau dat în judecată, în funcție de gravitatea actului”.
Este adevărat. Ați auzit probabil de numeroșii deputați în Camera Comunelor și membri ai Camerei Lorzilor care și-au falsificat cererile de recuperare a cheltuielilor de reprezentare. Mulți dintre ei au fost obligați să înapoieze sumele încasate, unii au fost chiar judecați și condamnați la închisoare, alții și-au pierdut mandatul de deputat. De-a lungul anilor, unii miniștri și-au pierdut postul pentru sperjur și au fost condamnați la închisoare. (În Marea Britanie, imunitatea parlamentară apără un deputat numai pentru declarațiile pe care le face în incinta Parlamentului, nu și pentru infracțiuni comise în viața de afară.) @N