UPDATE Astăzi, în cantonamentul lui Dinamo ar fi trebuit să ajungă Vitinho şi Loris Arnaud.Cei doi ar fi urmat să dispute un joc-test, iar dacă ar fi impresionat, ar fi rămas la club.
Din păcate pentru echipa antrenată de Flavius Stoican, numai brazilianul a ajuns în "Ştefan cel Mare". Francezul Arnaud, şcolit la PSG, nu s-a mai prezentat, iar conducerea lui Dinamo nu ştie în acest moment ce s-a întâmplat cu fotbalistul.
Instalarea lui Flavius Stoican ca antrenor la Dinamo declanşează în Ştefan cel Mare o nouă sesiune de recrutări. Noul tehnician al roş-albilor a programat marţi un amical, în care să observe potenţialul echipei şi va avea la dispoziţie şi două feţe noi. Este vorba despre brazilianul Victor Guilherme Dos Santos Carvalho "Vitinho" (20 de ani) şi despre francezul Loris Arnaud (26 de ani), doi fotbalişti liberi de contract, care s-au antrenat deja cu echipa secundă a "câinilor".
Vitinho a fost în negocieri cu Gaz Metan înainte de a sosi în Ştefan cel Mare, dar nu s-a înţeles cu şefii formaţiei ardelene la detaliile angajamentului. Preşedintele Ioan Horoba dorea să-i fixeze sud-americanului o clauză de 1,5 milioane de euro, însă fotbalistul a considerat că pretenţia şefului medieşean este exagerată şi a refuzat să semneze. Atacantul de 20 de ani a fost crescut de celebra şcoală a formaţiei braziliene Fluminense.
Celălalt fotbalist aflat în atenţia "câinilor", Loris Arnaud, a debutat în fotbalul mare la PSG, echipă cu care s-a aflat sub contract între 2007 şi 2012. La Paris, el a bifat 19 partide şi a marcat de două ori. Poate juca atât ca atacant, cât şi ca extremă. Arnaud a mai evoluat în carieră la Clermont, Angers şi, ultima oară, la Cernomoreţ Burgas, în Bulgaria.
Atât Vitinho, cât şi Arnaud, vor fi utilizaţi de Stoican în jocul-test de marţi şi, în cazul în care vor impresiona, vor semna cu Dina