Un filmuleţ în care un bărbat mascat povesteşte despre planurile premierului rus Vladimir Putin de a organiza asasinarea preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko a fost plasat recent pe YouTube. Secretarul de presă al premierului rus consideră această afirmaţie drept 'schizofrenie', însă experţii sunt de părere că este vorba despre o nouă manifestare a luptei dintre serviciile secrete ale celor două ţări, notează, marţi, cotidianul rus Gazeta, citat de Agerpres.
Filmuleţul intitulat 'Putin vrea să-l omoare pe Lukaşenko' a fost plasat pe YouTube sâmbata aceasta, devenind rapid un 'hit' al internetului belarus. 'Eu, fost membru al serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse, vreau să fac următoarea declaraţie: premierul Rusiei, Vladimir Putin, vrea să-l ucidă pe preşedintele belarus Lukaşenko. Declar acest lucru cu toată răspunderea, deoarece deţin dovezi', spune bărbatul mascat.
Potrivit personajului anonim, pentru realizarea acestei idei, în luna iunie a acestui an în cadrul corporaţiei de stat 'Rostehnologhii' a fost creat, la ordinul direct al Putin, un 'grup special format din foşti colaboratori ai Serviciului Federal de Securitate, ai Serviciului pentru Spionaj Extern şi altor servicii speciale'. 'Toţi ştiu că 'Rostehnologhii' constituie practic o filială a FSB, iar preşedintele ei Cemezov este prieten apropiat al lui Putin./.../ Grupul pentru înlăturarea fizică a preşedintelui belarus este unul strict secret', subliniază bărbatul.
'Deja au fost elaborate mai multe scenarii pentru uciderea lui Lukaşenko: organizarea unui accident de automobil sau aviatic, contaminarea prin intermediul unui cadou sau unei scrisori trimise prin poştă, acţionarea unui explozibil', vine cu amănunte înfricoşătoare bărbatul mascat.
Însă cel mai realist scenariu este considerat cel privind organizarea unui atac terorist de anvergură, în timpul unei acţiuni în masă