Primii ani din viaţa celei mai mari sportive din istoria României au fost marcaţi de momente de cumpănă. Legendara gimnastă a fost aproape de moarte, dar destinul i-a fost favorabil
Niciun alt sportiv nu a intrat în istorie la o vârstă atât de fragedă, aşa cum a făcut-o Nadia Comăneci. În 1976, la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal, oneşteanca de 14 ani a scris istorie în gimnastică după ce a obţinut prima notă de 10 după evoluţia de la paralele.
Au mai urmat alte şase calificative maxime şi românca a pătruns printre legendele sportului.
„M-a luat din leagăn, eram vindecată”
Înainte de a intra în lumea gimnasticii, înainte de a bifa mii de ore de antrenament, Nadia a trecut prin mai multe momente delicate ce se pot numi „de viaţă şi de moarte”. La naştere, medicii nu i-au dat prea multe şanse de supravieţuire, din pricina unei malformaţii la cap! Se întâmpla la data de 12 noiembrie 1961, în vremea în care medicina din România era substituită de multe ori cu tratamentele empirice. „Bunica a învăţat-o pe mama să mă ducă duminica la biserică şi, înainte de venirea părintelui, să mă treacă de trei ori peste prag. A făcut-o, iar în dimineaţa următoare, când s-a trezit şi m-a luat din leagăn, eram vindecată”, povesteşte Nadia, în cartea autobiografică, „Scrisori către o tânără gimnastă”, cum a traversat primul moment de cumpănă.
În 1976, Nadia a bătut computerul şi a obţinut un „10” afişat 1.00
O altă întâmplare este legată de bunicul Nadiei, cel care, involuntar, i-a salvat viaţa viitoarei gimnaste. „Mama locuia la bunici, pentru ca aceştia s-o ajute să mă îngrijească. În prima noapte s-a iscat o furtună cumplită, iar acoperişul gemea sub adevărate lespezi de gheaţă. A doua zi, pe când dormeam într-un pătuţ din bucătărie, fiindcă acolo era mai cald, părinţii şi bunicii au reparat ferestrele şi crăpăturile. Trecând prin bucătărie
