Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Ciocolata previne riscul de atac cerebral

Publicat in Gandul, luni 25 martie 2013 ·

Un singur baton de ciocolată consumat zilnic influenţează activitatea creierului în mod direct, putând scădea considerabil riscul de a face atac cerebral, arată un studiu recent, realizat de specialiştii britanici şi citat de dailymail.co.uk.

Cercetări anterioare în acest sens au arătat că benefică pentru creier, în cazul în care este consumată cu moderaţie, este ciocolata neagră, însă acest studiu recent, publicat în revista Neurology, arată în premieră că orice tip de ciocolată acţionează asupra vaselor de sânge.

Specialiştii de la Glasgow University au măsurat viteza sângelui participanţilor la studiu, la nivelul celor mai importante artere, în timp ce aceştia consumau ciocolată stând în poziţie orizontală. S-a descoperit astfel că ciocolata avea efect asupra nivelului de dioxid de carbon care afectează vasele de sânge, îmbunătăţind circulaţia şi având, astfel, un impact pozitiv la nivelul celulelor creierului.

"Consumul unui baton de ciocolată obişnuită a fost asociat cu o modificare a nivelului de rigiditate a vaselor de sânge. Informaţiile noastre iau în calcul posibilitatea să existe un efect direct între anumite ingrediente din ciocolată şi vasele de sânge. Ipoteza este plauzibilă datorită flavonoizilor din ciocolată", spune profesorul Matthew Walters, coordonatorul studiului.

Flavonoizii, care se regăsesc mai ales în cacao, sunt antioxidanţi puternici care contribuie la prevenirea afecţiunilor cardiace. Însă ciocolata este bogată în zahăr şi are un conţinut crescut de grăsimi şi poate cauza obezitate, acesta fiind, de altfel, unul dintre principalii factori care declanşează atacul cerebral.

"Trebuie să ţinem cont de aceste noi descoperiri", este concluzia autorilor studiului.

Un singur baton de ciocolată consumat zilnic influenţează activitatea creierului în mod direct, putând scădea considerabil riscul de a face ata

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 2 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum 20 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 56 minute
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

VIDEO Drone ucrainene au lovit două rafinării și un aerodrom militar din Krasnodar. Moscova susține că a respins atacul

HotNews acum 28 minute
Ucraina a atacat cu drone rafinăriile Ilsky și Slavyansk din regiunea rusă Krasnodar sâmbătă dimineața devreme, provocând incendii la aceste instalații, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul serviciilor secrete ucrainene. Ministerul rus al Ap

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 4 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°