Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheltuielile cu salariile din primării, spitale şi universităţi au crescut cu 20%

Publicat in Capital, vineri 9 octombrie 2009 ·

Potrivit unui studiu al FMI, cheltuielile bugetare nu au fost ţinute sub control şi au crescut într-un ritm îngrijorător. Este vorba în principal despre salariile personalului autorităţilor locale, din spitale şi universităţi.Cheltuielile cu personalul autorităţilor locale şi entităţilor autofinanţate (universităţi şi spitale) au crescut în primul semestru cu până la 20%. Cuantumul este de trei ori mai mare decât avansul înregistrat de cheltuielile administraţiei centra

Potrivit unui studiu al FMI, cheltuielile bugetare nu au fost ţinute sub control şi au crescut într-un ritm îngrijorător. Este vorba în principal despre salariile personalului autorităţilor locale, din spitale şi universităţi.

Cheltuielile cu personalul autorităţilor locale şi entităţilor autofinanţate (universităţi şi spitale) au crescut în primul semestru cu până la 20%. Cuantumul este de trei ori mai mare decât avansul înregistrat de cheltuielile administraţiei centrale, care a fost de 6%.

Raportul primei evaluări a FMI la acordul cu România spune că "scăderea veniturilor a fost temporar compensată prin controale stricte ale cheltuielilor, dar s-au acumulat presiuni considerabile pe partea de cheltuieli. În special, cheltuielile curente în afara administraţiei centrale (autorităţi locale şi entităţi auto-finanţate, cum sunt universităţile şi spitalele) nu au fost ţinute sub control prin măsurile de reducere a sporurilor şi a numărului de angajaţi, iar impactul majorărilor masive de salarii şi pensii din ultimele luni ale anului 2008 a fost mai mare decât se anticipase".

Concret, primăriile, spitalele şi universităţile locale nu au redus salariile şi au angajat cât au putut. Şi au avut de unde, rândul şomerilor din domeniul privat îngoşându-se în această perioadă de la o lună la alta. "Această depăşire a cheltuielilor curente, mai ales în afara buge

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 6 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 27 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°