ON-LINE

Interviul cu compozitorul Pascal Bentoiu face parte dintr-o suită de interviuri realizate în anii ’70 şi ’80 în cadrul proiectului „Experienţa Creaţiei“. Acestea au devenit azi documente de istorie orală care sînt şi o mărturie a conflictului profund dintre creativitate şi represiunea comunistă. Pentru cititorul de azi aceste interviuri au valoare documentară, dar şi actuală. Fără îndoială iubitorilor de muzică simfonică, compozitorul Pascal Bentoiu le este binecunoscut prin creaţia sa. Poate mai puţin cunoscută este ştiinţa şi dedicaţia sa pentru cunoaşterea Operei enesciene în integralitate. Cei mai tineri au avut prilejul unui contact cu această muncă prin cele 31 de emisiuni la Radio România Muzical realizate de compozitor în 2005. Pentru cei care vor să cunoască tragicul context în care a creat Pascal Bentoiu, precum şi alţi intelectuali, le recomand cartea Timpul ce ni s-a dat scrisă de Annie Bentoiu, soţia compozitorului. (Cătălin Mamali)

Se consideră că artistul este un bun observator al realităţii. Consideraţi că artistul utilizează în munca sa, pe lîngă observaţie, şi alte mijloace de cunoaştere cum ar fi ipoteza, deducţia, experimentul ş.a.m.d.? Dacă da, ce funcţii credeţi că au aceste elemente în procesul creaţiei artistice?

Este destul de hazardat a discuta despre artist în genere. Scriitorul sau pictorul pot avea relaţii foarte intense cu realitatea lumii dinafară. Compozitorului această lume dinafară îi oferă mai puţin, sau în orice caz altfel. Evident, „lume dinafară“ va fi pentru muzician orice realitate muzicală constituită, deci toată istoria muzicii şi ceva în plus, mă refer la teoretizări asupra naturii, constituţiei, armonicelor sunetului, sau la posibile alcătuiri pur teoretice pe plan modal, ritmic, melodic ş.a.m.d. Dar în esenţă, spre a edifica valabil faptul său artistic, compozitorul se întoarce d