Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi Festivalul Naţional de Teatru vor fi finanţate cu câte 200.000 de lei de către Institutul Cultural Român (ICR), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
ICR anunţă, în comunicat, parteneriatele strategice şi finanţările aprobate pentru 2013 în funcţie de solicitări şi proiecte prezentate.
"Conform Programelor ICR 2012-2013, document publicat deja în octombrie 2012, au fost stabiliţi parteneri strategici cu vizibilitate internaţională. Până la această oră, unii dintre aceştia au propus proiecte în vederea acordării de sprijin financiar de la ICR, potrivit reglementărilor. ICR acordă acest sprijin financiar pe bază de proiect, prin competiţie pentru obţinerea de fonduri nerambursabile, şi pe baza referatelor de specialitate în cazul acţiunilor punctuale. Institutul Cultural Român are ca misiune să promoveze cultura română în străinătate şi evaluează proiectele din punctul de vedere al reprezentativităţii şi competitivităţii internaţionale", se spune în comunicat.
"Conform aprobării date în cursul lunilor ianuarie - martie 2013, de Comitetul Director", în anul 2013 se acordă sprijin financiar, din partea ICR, mai multor proiecte prezentate de parteneri strategici cu vizibilitate internaţională.
Astfel, suma alocată de ICR pentru Festivalul Naţional de Teatru, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), este de 200.000 de lei. Tot 200.000 de lei va primi şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
ICR va aloca o sumă de 100.000 de lei proiectului "Ateliere de artă dramatică" (Academia de Teatru şi Film Athanor, Germania), în timp ce Festivalul Internaţional de Dans Contemporan va primi o sumă de 40.000 lei.
Centrul Naţional al Dansului va primi o sumă de 60.000 de lei, în timp ce Festivalul Internaţional de Film Documentar ASTRA (Sibiu) va primi 50.000 de