Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comandantul Traian Băsescu nu mai poate naviga

Publicat in Romania Libera, miercuri 19 septembrie 2012 · ·

Preşedintelui României, Traian Băsescu, îi expiră cursurile necesare şi obligatorii IMO pentru a urca la bordul navei. Ieri, 18 septembrie, lui Băsescu i-a expirat unul dintre cele mai importante cursuri, GMDSS (Global Maritime Distress and Safety System), curs obligatoriu pentru ofiţerii de marină. Directorul general al Centrului de Pregătire şi Perfecţionare a Personalului Navigant CERONAV, Ovidiu Cupşa (membru PNL), a declarat că acum Traian Băsescu va trebui, pentru a putea naviga din nou, să facă peste trei săptămâni de cursuri faţă de doar cinci zile, câte ar fi făcut dacă venea în perioada de valabilitate a modulului.

„Preşedintelui au început să-i expire cursurile obligatorii IMO din 30 august (cursul pentru tancuri petroliere), ultimul termen de valabilitate pentru unul dintre cursuri fiind 4 octombrie", a precizat Cupşa. Directorul CERONAV a mai spus că pentru întregul pachet „A" de cursuri obligatorii IMO pentru ofiţeri costul total se ridică la aproximativ 4.000 de lei. „Traian Băsescu nu mai poate naviga, deoarece cursurile acestea sunt obligatorii", a subliniat Cupşa, care a mai spus că până ieri nu primise nici o cerere de înscriere la cursuri din partea preşedintelui. Dacă va dori să facă acest lucru însă, trebuie ca el sau o persoană pe care o desemnează să se înscrie pentru cursuri la secretariatul Ceronav.

Ultimele cursuri, acum cinci ani

Traian Băsescu şi-a reactua­lizat cursurile necesare pentru reconfirmarea brevetului de comandant în vara anului 2007. Şi atunci, ca şi acum, acestea erau obligatorii, pentru că nu îşi mai îndeplinise funcţia de comandant în ultimii cinci ani. Legislaţia prevede că un comandant de navă îşi reconfirmă automat brevetul dacă navighează cel puţin 12 luni în ultimii cinci ani pe funcţie, pe o navă comercială. În caz contrar, el trebuie să urmeze la Ceronav cursurile de reconfirmare a certificatului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 47 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 53 minute
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Liga 2: Rezultate din ultima etapă din play-off şi play-out

News.ro acum 44 minute
Rezultate înregistrate în partidele disputate în ultima etapă din play-off-ul şi play-out-ul Ligii a 2-a: Play-off: Csikszereda - Gloria Buzău 0-0 CS Mioveni - Corvinul Hunedoara 1-1 Unirea Slobozia - CSC Şelimbăr 0-0 Au promovat Unirea Slobozia şi

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 4 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 3 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°