Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ceea ce iubeşti te duce în locuri unde nici n-ai visat că vei ajunge"

Publicat in Cotidianul, vineri 27 mai 2011 ·

Rari sunt actorii şi oamenii de teatru şi film care au o asemenea incandescenţă şi inteligenţă a jocului reunite în interpretarea oricărui rol. George Ivaşcu e dintre cei hărăziţi să rămână memorabili, să ne convingă şi să ne cucerească prin fiecare rol, în care combină o ingenuitate a Micului Prinţ cu inflexibilitatea până în pânzele albe a lui Robespierre, comicul tragic-elegiac al lui Pierrot, dar şi generozitatea clovnului înduioşătoare, mecanica dictatorială a ideologiilor şi prejudecăţilor de ieri şi de azi.

Să luăm mai întâi partiturile ce l-au impus pe marele ecran, lupă uriaş măritoare a defectelor şi necruţătoare cu teatraliatea retorică, lipsa expresivităţii chipului şi trupului celui ce joacă până la cel din urmă milimetru. Un om trepidant de viu. Fie că este vorba de Moise Kisling din filmul „Modigliani", de Robespierre din „The French Revolution", regizat de Doug Shultz şi lansat în SUA, în ianuarie 2005, de Tailor din „Amen" (2002), de Antoine Veber din „Accords et à cris" (2002), de agitatorul şi propagandistul comunist din filmul lui Horaţiu Mălăele, „Nunta mută" (2008), de rolul euroconsultantului aferat şi semidoct din serialul „Uliţa spre Europa", de Pierrot din „Une mère comme on n'en fait plus" ori de partiturile interpretate în „Liceenii" (1987), „Asphalt Tango" (1996), „Undeva în Est" (1991), de Andrei din „Nekro" (1997), de „Faimosul paparazzo" (1999)...

În teatru, perioada petrecută la Teatrul de Comedie, el însuşi un teatru dinamic, aflat într-o mare transformare în ultimele două decenii, i-au demonstrat lui George Ivaşcu pe lângă uriaşul talent şi faptul că are viziunea unui teatru exponenţial, dinamic, în stare să strecoare în orice spectacol şi un manual de învăţătură pentru o lume ce nu se poate plămădi fără teatru. Roluri remarcabile a avut şi pe scena Teatrului Naţional, în spectacole precum „Mofturi la Union", „D'ale C

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum o ora
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum o ora
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum o ora
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 19 minute
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 3 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Prințul William a vorbit despre starea de sănătate a soției sale. Cum se simte ducesa de Wales

Adevarul acum 5 ore
În timpul unei vizite la spitalul comunitar St Mary's din Insulele Scilly, prințul William a declarat că soția sa, Catherine, diagnosticată cu cancer, „se simte bine”, potrivit BBC.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 11 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 5 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°