Preşedintele Oţelului anunţă că renunţă la serviciile lui Munteanu dacă se dovedeşte existenţa mesajelor către Mititelu, înaintea partidei de la Craiova, 0-2. Porumboiu spune că nu se bucură de răul inamicului Dorinel.
"Bulgărele Dorinel" continuă să se rostogolească. Povestea cu mesajele trimise de Dorinel către Mititelu înainte de U Craiova - Oţelul, 2-0, invocată într-o declaraţie neaşteptată a lui Adrian Porumboiu, ajunge pe masa DNA Galaţi.
Preşedintele clubului de la Dunăre, Marius Stan, a sesizat ieri Procuratura locală, solicitînd investigaţii în legătură cu toate convorbirile şi SMS-urile lui Munteanu din zilele anterioare meciului din Bănie. "Vrem răspunsuri ferme şi clare referitoare la acest subiect. Dacă sînt lucruri reale, ne vom despărţi de Dorinel. Eu sînt însă convins că vom mai lucra mult timp de acum înainte", a explicat şeful Oţelului.
"Nu voi aştepta să fiu dat afară! Îmi voi înainta chiar eu demisia în cazul în care se va confirma existenţa mesajelor", a completat Munteanu. Şi a conchis: "Nu vor avea ce să găsească, fiindcă nu s-a întîmplat nimic. Aţi văzut că şi Mititelu a dat o dezminţire!".
"Războaie personale"
Patronul Craiovei a preferat să comunice printr-un punct de vedere postat pe siteul clubului: "Fac precizarea că în ultimele cinci-şase săptămîni nu-mi amintesc să fi avut vreo discuţie sau vreun schimb de sms-uri cu Dorinel Munteanu". Apoi, acuze lansate către alţi conducători: "Am avut numeroase discuţii cu Porumboiu în ultimul an. Dar de aici şi pînă la a mă amesteca în anumite războaie personale este prea mult. Îl atenţionez şi pe Marius Stan să nu mai vehiculeze numele Craiovei în vreo combinaţie de aranjamente. Eu sînt un om curat, nu pătat, ca el şi ca alţii, care au făcut ce au făcut în acea epocă murdară şi de tristă amintire".
Porumboiu nu bate însă în