Caius Dobrescu apartine unei tipologii de intelectual roman pe care numai deschiderea consulara de dupa decembrie 1989 l-a putut genera. Ea reitereaza intrucitva, intr-un alt context istoric si socio-cultural, tipologia studiosului ratacitor din perioada medievala, in care, pentru a deprinde toate tainele disciplinei pe care si-a ales-o, absolventul unei universitati anume o lua pe calea pribegiei academice, pentru a intilni maestri meniti sa-i rafineze studiul, profesori pe care raminerea pe loc i-ar fi facut, obiectiv vorbind, inaccesibili.

La noi, tipologia aceasta de Wandering Scholar in acceptiune globala e ilustrata cel mai bine de catre Catalin Avramescu, tinar autor a doua carti de referinta, una despre istoria intelectuala si politica a contractului social si o alta, foucaultiana ca metodologie, despre aculturatia „canibalului“, a primitivitatii „curioase“ in civilizatia europeana (Filozoful crud, 2003). Neinregimentat academic sau institutional in Romania multa vreme (mai nou, el modereaza si o emisiune televizata), Catalin Avramescu a trait din burse si din stipendii, consumate la prestigioase universitati si centre de cercetare occidentale. Cei care se gindesc, in mod simplist, la oportunism gresesc profund, fiindca un asemenea tip de viata presupune, inainte de toate, un inalt coeficient de competitivitate transfrontaliera. Bursele se acorda in urma unor competitii mondiale acerbe, la care practic oricine, din orice parte a lumii, poate sa participe. A fi ales reprezinta, intr-un asemenea context, nu numai demonstrarea valorii intrinseci proprii, ci si o consacrare comunitara.

Mai este un aspect aici, pe care cei care nu au intrat inca intr-un asemenea sistem il uita, de regula, atunci cind isi exprima scepticismul in privinta unei asemenea anarhii internationaliste a itinerantilor academici: bursele tematice fiind concentrate